fbpx

Bine ați venit pe blogul Joy, locul unde comunitatea noastră rămâne conectată!

Metoda scrierii spontane

Conceptul pedagogic de “ajutor pentru dezvoltarea naturală” a copilului este ilustrat și în metoda de învățare a scrierii, elaborată de Maria Montessori. Constatând nenumăratele erori de metodă în însușirea scrisului, Maria Montessori a ajuns la concluzia că este necesar să analizăm factorii scrierii, încercând să-i separăm prin exerciții independente care pot fi adaptate fiecărei vârste și, totodată, repartizate după posibilitățiile naturale ale copilului. Acesta este criteriul de bază propriu metodei montessoriene de învățare a scrierii.

Citește mai departe…

Cititul – ”interpretarea unei idei”

În cartea “Descoperirea Copilului” autoarea spunea: “Experiența mea didactică m-a determinat să fac o deosebire netă între scris și citit și mi-a dovedit că nu există o simultaneitate absolută a celor două acte. Scrisul precede cititul. Eu nu consider că un copil dă dovadă că citește atunci când verifică un cuvânt pe care l-a scris, atunci când el traduce semnele prin sunete, așa cum mai înainte, a tradus sunetele prin semne – pentru că în acea verificare copilul cunoaște  dinainte cuvântul, pe care l-a pronunțat în gând de mai multe ori atunci când l-a scris”.

Citește mai departe…

Materialul senzorial - alfabetul copiilor

Maria Montessori a folosit o metaforă sugestivă pentru a descrie materialele senzoriale, numindu-le “alfabetul copiilor”. Exercițiile cu aceste materialele sunt activități concepute pentru dezvolarea inteligenței, oferindu-le mijloace de explorare minuțioase a lumii înconjurătoare. “Materialul nostru de dezvoltare a simțurilor, a spus Maria Montessori, constă într-o selecție bazată pe experimente psihologice minuțioase. Culoarea, dimensiunea, forma, toate calitățiile lor au fost stabilite pe cale experimentală.”

Citește mai departe…

Importanța exercițiilor de viață practică

Poate unii părinți, mai puțini familiarizați cu metoda Montessori, ar putea crede că exercițiile de viață practică sunt o pierdere de timp: “de ce copilul meu trebuie să învețe cum să spele vasele, când ar putea să învețe ceva mai academic, ca de ex. matematica”. Matematica, cititul și limbajul, toate cer să ai abilitatea de a te concentra, de a fi capabil să îndeplinești o sarcină cu pași logici și secvențiali, de a face alegeri inteligente pentru a putea îndeplini cerința de la început și până la sfârșit. Copiii învață să desfășoare activitățile cu calm și să obțină satisfacție din eforturile făcute.

Citește mai departe…

Fundamentarea conceptului de educație timpurie

Studiile Mariei Montessori privind dezvoltarea copiilor rămân mereu actuale chiar dacă au fost realizate cu peste 100 de ani în urmă, fiind confirmate în zilele noastre de descoperiri științifice privind felul în care cresc, se dezvoltă și învață copiii. Conceptul de educație pentru prima copilărie, elaborat în domeniul științei educației de către Maria Montessori, a pus în evidență faptul că dezvoltarea creierului la copii este rezultatul unor calități și energii existente în copiii însăși, care s-au putut trezi și desfășura creativ datorită unor condiții externe favorabile.

Citește mai departe…

Mediul educativ

Mediul educativ cuprinde toate obiectele, condițiile și caracteristicile, de calitate și de organizare, care sunt cuprinse în interiorul grădiniței, dar și în spațiile anexe, inclusiv în grădină și la locul de joacă din exteriorul clădirii.

Mediul educativ este în același timp un mediu educațional în care sunt prezente obiecte cu semnificație culturală și științifică, cuprinse în materialele de dezvoltare, alese cu grijă pentru a fi de calitate, văzute și folosite de copii.

Citește mai departe…

Pedagogia montessoriană ca pedagogie a muncii

Pedagogia montessoriană ca pedagogie a muncii a fost analizată în studiul introductiv al cărții “Descoperirea Copilului” de profesorul I. Șulea Firu, cel care a creat în 1931, sub îndrumarea Mariei Montessori, prima școală Montessori în România.

Această idee a fost abordată recent și de alți cercetători și numim aici pe Angeline S. Liliard, profesor de psihologie la Universitatea din Virginia, SUA, director al laboratorului de cercetare a educației timpurie și expert în educația Montessori.

Citește mai departe…

Natura în educație

Lăsați copiii liberi; încurajați atracția lor spre natură; lăsați copiii să alerge afară când plouă; să se descalțe când găsesc băltoace cu apă și când iarba de pe pajiște este umedă de rouă și vor să o calce cu picioarele goale; lăsați copiii să se odihnească liniștiți când un pom îi invită la umbra lui, când strigă și râd, când soarele îi trezește dimineața, așa cum trezește orice ființă care-și împarte ziua între veghe și somn.” – acestea sunt îndemnurile Mariei Montessori din cartea “Descoperirea Copilului”, considerând că numai în mijlocul naturii, copiii își manifestă și își pun în valoare adevăratele capacități individuale de dezvoltare.

Citește mai departe...

Copiii se nasc exploratori naturali. Viața la oraș, în așa-zisa lume civilizată, înseamnă renunțarea la o viață în natură, având puține prilejuri de a intra în contact cu ea sau de a avea o experiență directă cu natura.

Influența naturii asupra educației copilului a fost considerată deseori numai ca un factor moral, urmărindu-se doar dezvoltarea unor sentimente față de flori, plante, animale etc. Astfel, s-a neglijat cel mai important aspect, acela că pentru a stimula energia musculară a copilului, el are nevoie de la o vârstă foarte fragedă de activități cât mai aproape de natură, aprecia Maria Montessori.

În cartea ”Mintea Absorbantă” autoarea sublinia că explorarea în aer liber ar trebui încorporată în educația timpurie a copiilor, nu numai din cauza beneficiilor pe care le oferă corpului uman pentru sănătate, ci și pentru că le permite copiilor să descopere noi domenii de interes, în timp ce învață despre lumea înconjurătoare și legătua lor cu aceasta. Copiii trebuie lăsați să cunoască intim natura cu propriile capacități, să fie liberi să exploreze în propriul ritm, să descopere minunile naturii și să cerceteze lumea înconjurătoare.

Am crede, spunea Maria Montessori, că numai poeții simt farmecul unui firicel de apă ivit printre pietre, dar copilul mic se entuziasmează la fel și râde, și e fericit, și ar vrea să se oprească să-l mângâie.

Timpul petrecut de copii în aer liber are ca rezultat copii mai fericiți și mai sănătoși. Copiii devin astfel mai calmi, au o putere mai mare de concentrare și sunt mai capabili să-și regleze emoțiile. Numerose studii au arătat că natura dezvoltă creativitatea, imaginația și curiozitatea și rafinează abilitățiile de gândire.

Pornind de la aceste constatări, Maria Montessori a elaborat un capitol important al educației, menit să dezvolte în copii dragostea față de natură, trezind sentimente latente sau pierdute. Ca în orice alt domeniu, și în domeniul naturii, educația poate să le ofere copiior motive de activitate și, totodată, cunoștințe care să le stârnească interesul.

Copilul, aprecia autoarea, este cel mai mare observator spontan al naturii simțind fără îndoială nevoia de a avea la dispoziția sa un material asupra căruia să lucreze. Ea a creat în Casele Copiilor un mediu care să se adreseze nevoii copilului de a se construi pe sine, într-un mediu special pregătit și cât mai aproape de natură.

Aplicând învățămintele Mariei Montessori, în prezent, grădinița Joy Montessori crează, la rândul ei, un mediu care ia în considerare viața, fiind structurat pe arii de activitate: formarea deprinderilor de viață practică, dezvoltarea și rafinarea simțurilor, dezvoltarea limbajului și a abilităților de gândire matematică.

În cadrul exercițiilor de viață practică sunt incluse materiale care ajută copilul să dezvolte capabilitățile necesare pentru îngrijirea mediului interior și exterior, precum și să aibă conștiința responsabilității de a avea grijă de natură.

Exercițiile care privesc îngrijirea mediului exterior se desfășoară atât în clasă, cât și în curtea grădiniței. În interior copiii au exerciții pentru îngrijirea plantelor – curățatul de praf și udarea plantelor. De asemenea, un alt exercițiu este aranjarea plantelor în vaze de diferite forme și culori. Este un exercițiu care îi atrage pe copii și care are menirea să le dezvolte simțul estetic.

În curtea grădiniței Joy Montessori, copiii își aleg singuri activitatea, putând să sădească diferite plante, să întreprindă activități sportive sau să îngrijească păsările. Au grijă de plantele din ghivece, curățându-le de uscături, mătură frunzele uscate, etc. Pentru a satisface spiritul care îi însuflețește pe copii în activitatea lor în natură, încercăm să le oferim o paletă largă de activități, fiind un prilej pentru experiențe noi, în cadrul naturii.

Această pregătire, desfășurată în cadrul grădiniței, se cere să fie urmată de o explorare spontană și deliberată a naturii în compania părinților sau a bunicilor, precum experiențe de genul cum se face recoltarea grâului sau a strugurilor. În cadrul acestor experiențe copiii devin conștienți de rolul lor de ocrotitori ai pământului și al tuturor creaturilor sale, mari și mici. Excursiile în pădure sau în fermele de animale, ajută copilul să facă numeroase descoperiri și să asimileze cunoștințe fundamentale despre natură și despre mediul înconjurător. În plus, jocul în aer liber ajută coordonarea motorie și contribuie la îmbunătățirea echilibrului, ei asumându-și chiar și unele riscuri, nu periculoase, ceea ce este esențial pentru dezvoltarea stimei de sine a copiilor.

Natura are asupra copilului o influență importantă – puterea de a vindeca, de a calma, de a revigora și de a inspira atât recunoștiintă, cât și har.

Metoda educațională Montessori

În 1909, Maria Montessori publica lucrarea “Metoda pedagogiei științifice aplicată la educația copiilor mici, în Casele copiilor”, în care erau prezentate principiile fundamentale ale metodei sale de cercetare experimentală și de aplicare în practica educațională. Cartea cuprinde și rezultatele cercetărilor efectuate în “Casa dei Bambini”, centru deschis în 7 ianuarie 1907, într-un cartier mărginaș al Romei. Această lucrare a fost apreciată ca reprezentare a unui moment de răscruce în viața și cariera sa, întrucât a coincis cu momentul în care s-a dedicat în întregime studiului metodei de educație și de instrucție a copiilor.

Citește mai departe...
Spre sfârșitul vieții sale, în 1948, Maria Montessori a refăcut această lucrare, îmbogățind-o cu idei și capitole noi și schimbându-i titlul în “Descoperirea copilului”, apreciind că principala sa contribuție se datorează, în esență, nu metodei, ci unor calități și energii existente în copiii înșiși, pe care le-a descoperit și analizat și în funcție de care a creat metoda educațională Montessori.

Mai întâi, cercetările Mariei Montessori au scos la iveală existența unei “forme mentale” specifice primei copilării, deosebită de cea a adultului – copiii mici manifestă un fel de “surditate psihică”, nu înregistrează comanda sau îndemnul adultului, nu reacționează la îndemnurile acestuia, ci lucrează spontan, independent de voința adultului. Mintea lui este la această vârstă o “minte absorbantă” care durează de la naștere până la 6 ani. La această vârstă, copilul are o capacitate excepțională de discriminare senzorială. El se clădește pe sine cu materialul pe care îl găsește în mediul ambiant. Acest fenomen de “absorbție” a mediului ambient este spontan, inconștient și de o intensitate atât de puternică, încât ființa omenească se automodelează după chipul și asemănarea mediului în care trăiește.

O altă descoperire importantă a Mariei Montessori și care privește “secretul”, “taina” formării personalității umane, este aceea a existenței unor “perioade sensitive”. Observând comportamentul spontan al copiilor, ea a constatat că ei sunt dominați de impulsuri irezistibile care îi determină la anumite acțiuni, ce diferă de la o perioadă la alta, și care au o legătură evidentă cu anumite necesități ale dezvoltării personalității omenești.

Maria Montessori a susținut că opera ei constă, nu atât în crearea unei metode, ci în observarea vieții și în experimentarea mijloacelor care o pot favoriza. În principal, Maria Montessori a fost permanent preocupată să descopere taina copilăriei și a copilului însuși. În cartea “Taina copilăriei” accentuează ideea că nu poate exista o metodă educațională fără descoperirea firii reale a copilului și aceasta, numai după ce ii asigurăm o dezvoltare normală.

Prima condiție pentru o dezvoltare normală este asigurarea unui mediu plăcut, în care copiii să nu simtă nici o constrângere: camera curată, albă, măsuțe mici, scaune mici, fotolii, toate făcute special pentru ei, o grădină mică și o curte însorită. O altă condiție este modestia spirituală a profesorului, care îl ajută să îl înțeleagă pe copil și care trebuie să fie parte esențială a pregătirii sale. Totodată, o condiție indispensabilă este furnizarea, creare unui material didactic științific potrivit pentru copii și elaborat avându-se în vedere educația senzorială, analiza și rafinarea mișcăriilor, dar și stimularea interesului copilului, domeniu în care Maria Montessori a excelat, realizând mijloace de dezvoltare excepționle pentru vârste cuprinse de la naștere, la 6 ani.

Aceste condiții sunt apreciate de Maria Montessori ca fiind trăsăturile externe ale metodei sale educaționale. Analizând manifestările copilului, ea a întocmit două liste, pe care le redăm așa cum au fost ele prezentate în lucrarea “Taina Copilăriei”, apărută în anul 1938.

Prima listă conține 

Lucru individual
Repetarea exercițiului
Alegerea liberă
Controlul erorii
Analiza mișcărilor
Exerciții de liniște
Purtarea frumoasă în contactele sociale
Ordine în mediu
Curățenie personală meticuloasă
Educarea simțurilor
Scrisul izolat de citit
Scrisul înaintea cititului
Cititul fără cărți
Disciplina în activitatea liberă

A doua listă conține

Desființarea recompenselor și pedepselor
Desființarea abecedarului
Desfințarea lecțiilor colective
Desfințarea programei școlare și a examenelor
Desfințarea jucăriilor și a lăcomiei (a competiției)
Desfințarea catedrei înalte pentru profesor

În această dublă listă, se află, de fapt, o schiță a metodei educaționale Montessori, liniile directoare ale metodei fiind oferite chiar de copil. Pentru elaborarea unei metode de educație, alegerea copilului călăuzește și modelează, iar dorința sa vitală acționează ca mijloc de control al erorii. Astfel, în conturul primar al metodei noastre educaționale, relevă Maria Montessori, se găsește un ansamblu, o linie de bază pe care se sprijină acești trei factori esențiali: mediul, profesorul și materialul didactic.

“Răspândirea extraordinar de rapidă a încercărilor de aplicare a acestei metode, în școlile pentru copii de toate condițiile sociale și de toate rasele, subliniază Maria Montessori, ne-a lărgit atât de mult experiența, încât am putut să notăm existența anumitor trăsături constante, dincolo de orice dubiu, a unor tendințe universale și astfel, putem spune, a unor legi naturale care ar trebui să formeze baza educației.”

Extinderea metodei educaționale Montessori pe toate continentele și intensificarea aplicării ei în ultimele decenii, produc în ansamblul educației contemporane o stimulare și o orientare a schimbărilor în educație.

Maria Montessori a crezut, a creat, a luptat pentru promovarea progresului prin educație și a realizat prin metoda sa un model de progres în educație, care este dovedit practic de progresul copiilor din diferite timpuri și locuri din lume.

Această metodă se aplică cu bune rezultate și în grădinița noastră Joy Montessori.

Deviațiile psihice la copii

Maria Montessori și-a dedicat întreaga sa viață și carieră de cercetător și educator descifrării tainei copilăriei. Ea a fost preocupată permanent să înțeleagă copilul, un univers puțin explorat la începutul secolului al 19-lea, în 1933, când a scris cartea Taina Copilăriei, ediție mult amplificată și republicată în franceză, engleză și italiană, în 1936.

Maria Montessori considera că adultul este nevoit să își schimbe atitudinea față de copil, deoarece în relația sa cu copilul a devenit “nu egoist, ci egocentric”. 

Citește mai departe...

Copilul este înțeles greșit și considerat un recipient gol pe care adultul trebuie să-l umple cu cunoștințele sale, o ființă inertă și incapabilă pentru care alții trebuie să facă totul. Adultul se consideră etalonul binelui și al răului, iar orice copil care se abate de la caracteristicile adultului este corectat grabnic. Este o atitudine care anulează în mod inconștient personalitatea copilului, deși adultul consideră că a depus multă iubire și sacrificiu. Aceasă concepție a adultului este descrisă de Maria Montessori cauza tuturor deviațiilor psihologice la copil.

Prima dintre aceste comportamente deviante, analizate de Maria Montessori, este evadarea psihologică, definită ca o refugiere. Această deviație reprezintă o modalitate subconștientă de apărare a copilului care se refugiază în spatele unei măști. Este sindromul copilului a cărei minte trăiește în fantezie. Sunt copii care nu au nici o activitate reală, cărora li se pun la dispoziție jucării care înfățișează un mediu inutil, care nu poate conduce la nici o concentrare a spiritului și care nu are nici un scop. Aceste jucării sunt călăuze greșite ale minții către iluzie, adultul având convingerea că ele formează o lume în care copilul trăiește fericit. Acești copii sunt considerați de Maria Montessori copii “defecți”, inteligenți, dar nedisciplinați și dezordonați.

 Barierele psihologice reprezintă o deviație ce caracterizează un copil inteligent care nu se poate ocupa de chestiuni practice. Acesta este un copil deviant deoarece are o inteligență diminuată, nefiind stăpân pe mintea lui și pe care nu o poate conduce la o dezvotare deplină. Este un fel de inhibiție, un zid interior care închide spiritul în el însuși, ascunzându-l ca să îl apere de lumea exterioară.

Copilul dependent este copilul docil ale cărui energii psihice nu sunt suficient de puternice și de aceea se atașează de un adult care tinde să înlocuiască activitățile copilului cu ale lui, proprii. Astfel de copii sunt extrem de dependenți de adulți, care devin, în fapt, sclavii copilului. Adultul substituie propria voință în locul voinței copilului, care cade astfel în apatie, numită de Maria Montessori, lene și indolență.

Posesivitatea este caracteristică copilului activ care se exprimă ca o creatură ce trăiește într-un mediu potrivit cu nevoile sale, unde găsește mijloacele față de care nu se poate împlini. Dacă i se refuză copilului acest mediu al vieții psihice, el devine slăbit, deviat și închis în sine. Copilul devine o ființă impenetrabilă, enigmatică, pustie, incapabilă, capricioasă, plictisită, ruptă de societate. Copilul vede în jurul lui numai lucruri pe care dorește să le posede deoarece nu s-a creat pentru el un mediu potrivit în care să-și găsească surse de activitate care să-l dezvolte. Energia lui a fost deviată și nu-și dorește decât să posede și să acumuleze lucruri.

Setea de putere este o altă deviație caracteristică asociată cu posesia. Copilul înțelege că puterea lui ar fi mai mare dacă ar acționa prin adult, pe care începe să-l exploateze pentru a obține tot ceea ce își dorește. Oferă exemplul tipic de încăpățânare căci este, firesc, o creatură slabă. Este deviația pe care Maria Montessori o considera cel mai greu de corectat. Încăpățânarea copilului devine pedeapsa adultului care și-a răsfățat prea mult copilul dezvoltând în el vicii greu de corectat. În fapt, adultul a împiedicat copilul să trăiască cu adevărat, provocându-i o deviație a dezvoltării sale firești.

Complexul de inferioritate apare atunci când copilul poartă în sine o convingere obscură de neputință și neîncredere care se exprimă prin cuvintele: “Eu nu pot”. Acest complex duce la timiditate, lipsa de decizie, retragerea din fața oricărei dificultăți sau critici cu o expresie exterioară de disperare manifestată în lacrimile gata să izbucnească. Natura normală a copilului dezvăluie una din caracteristicile lui cele mai frapante: neîncrederea în sine și nesiguranța în acțiunile sale. Acest complex va dispărea atunci când copilul este pus să se dezvolte într-un mediu special pregătit. Copliul nu trebuie numai să atingă obiectele, ci să lucreze cu ele, dar să și înțeleagă secvențialitatea acțiunilor care au o mare importanță pentru costrucția interioară a copilului. Atunci când este întrerupt din acțiunile sale de către părinți, copilul consideră că acțiunile lui nu au valoare. Uneori adultul îl umilește  spunându-i că nu poate să facă un lucru.

Fricile reprezintă o altă formă de deviație, considerată o caracteristică naturală a copilăriei. Această deviație se manifestă în special la copiii dependenți de adult. Orice situație care-l pune pe copil în contact cu realitatea și îi permite să câștige experiența lucrurilor din mediul său, și de aici o înțelegere a acestor lucruri, tinde să-l elibereze de starea de teamă.

Minciuniile constituie și ele o deviație comportamentală atunci când devin patologice prin înlocuirea adevărului cu falsitatea. Sunt însă și minciuni naive, neorganizate, fiind o modalitate de apărare împotriva adultului. “Claritatea ideilor, uniunea cu realitatea, libertatea de spirit și un interes activ pentru obiectele nobile, formează un mediu propice pentru reconstrucția unui suflet sincer” aprecia, Maria Montessori.

Multe din aceste deviații pot să dispară atunci când copiii sunt plasați într-un mediu liber și li se permite să se angajeze în activități normalizatoare. Grădinița Joy Montessori oferă acest mediu special pregătit pentru copil, în care dezvoltăm interesul acestuia ca parte  esențială în cadrul dezvoltării personalității sale.

Copilul care a atins acest interes începe să funcționeze ca și cum o forță superioară îi dirijează funcțiile dependente. Este momentul în care copilul reușește să-și ia în stăpânire propria persoană, astfel încât să se poată domina pe el însuși. Faptul de a deveni puternic interesat de o acțiune anume este o tendință a copilăriei. Educatorul trebuie să-l ajute pe copil. Cu cât îi oferă lucruri mai precise, cu atât copilul va manifesta interes pentru mediul înconjurător. În acest moment asistăm în clasele Joy Montessori la fenomenul de normalizare a copilului. El își alege singur materialul, se concentrează, repetă exercițiile și lucrează cu plăcere și entuziasm.

Materialele Montessori și întreaga ambianță din clasele noastre reprezintă o sursă de activități care îi stârnește copilului interes de a lucra, de a se concentra, un atașament pentru realitatea din jur și o preferință pentru lucru individual liber ales. Toate deviațiile comportamentale vor dispărea pe măsură ce copilul este integrat într-un program educațional Montessori, precum cel din Grădinița Joy Montessori, în cadrul căreia întreaga echipă își asumă misiunea de a oferi experiențe formative care au la bază respectul pentru copil și nevoile sale.

Prezentarea materialelor Joy Montessori

Maria Montessori a elaborat tehnici originale de prezentare a materialelor utilizate  în toate clasele Montessori, pe care le găsim detaliat descrise în cartea sa “Descoperirea Copilului” – capitolul XI, intitulat Tehnica Lecțiilor.

Conform descrierii Mariei Montessori, educatoarea este un ghid care arată copiilor cum se utilizează materialul de dezvoltare educațională, în mai pași bine stabiliți.

Citește mai departe...

Mai întâi, se înlătură toate elementele care îi distrag atenția copilului. Se pregătește o măsuță de pe care s-au înlăturat toate obiectele inutile și pe care se așează doar materialul pe care urmează să fie prezentat. Acest moment etse intitulat de către Maria Montessori izolarea obiectului.

În al dolilea rând, prezentarea este executată cu exactitate și numai atunci când s-a reușit trezirea atenției și interesului copilului.

Educatoarea știe cum să acționeze atunci când copilul face o greșeală. După ce materialul a fost bine pregătit și prezentat, copilul lucrează, repetând etapele exercițiului, așa cum i-au fost prezentate. Chiar dacă face o greșeală, copilul trebuie încurajat să finalizeze exercițiul și să îl repete o dată și încă odată până ajunge să-l realizeze perfect, oferindu-i astfel copilului curaj și încredere în forțele proprii.  Atunci când copilul nu utilizează materialul așa cum i-a fost arătat de educatoare, ci într-un alt mod imaginat de el însuși, dar cu modificări care dovedesc un efort de inteligență și creativitate, se lasă copilul să facă încercări și experiențe proprii, atât cât dorește el, fără a-i întrerupe activitatea, fără a corecta mici erori și fără a opri exercițiul.

Se intervine și se împiedică utilizarea greșită a materialului doar atunci când se observă că materialul este folosit de copil în așa fel încât nu servește scopului pentru care a fost confecționat (de exemplu, copilul ia o bară de numărat și o flutură prin clasă ca pe o sabie).

“În metoda noastră, spunea Maria Montessori, una din cele mai delicate preocupări ale educatoarei trebuie să fie aceea de a indica cu exactitate termenii proprii ai vocabularului care corespund ideii pe care materialul trebuie să o fixeze în mintea copilului”.

Pornind de la această cerință de bază, Maria Montessori a elaborat lecția în 3 etape, folosită pentru predarea vocabularului – nume de lucruri, animale, forme geometrice, țări etc. Lecția în trei etape este, de asemenea, utilizată pentru a prezenta numele calitățiilor materialului senzorial.

Spre exemplificare, redăm cele trei momente ale unei lecții în trei etape, consacrate prezentării plăcuțelor de culori – roșu, galben și albastru:

  1. 1. Prima etapăIntroducere

În această etapă are loc prezentarea  lecției.  Pentru asocierea percepției senzoriale cu numele, educatoarea îi arată copilului câte o plăcuță și îi spune:  acesta este roșu; acesta este galben; acesta este albastru. Rostirea fiecărui cuvânt se face cu o pronunție clară.

  1. A doua etapă:Perioada de învățare

Acum are loc recunoașterea obiectului care corespunde numelui. Este perioada cea mai lungă de învățare, de înțelegere a lecției. Educatoarea va spune: arată-mi-l pe roșu, arată-l pe galben, arată-l pe albastru. Ea poate diversifica întrebările: unde este …, dă-mi-l pe …, ridică pe…. Lecția trebuie să fie animată, oferindu-i copilului ocazia să manipuleze obiectele. Dacă un copil nu a reușit să asocieze numele cu obiectele, singurul mod de a-l ajuta este să repetăm lecția cu o altă ocazie. Nu spunem copilului “ai greșit”, pentru că îl vom descuraja și nu va mai fi în stare să facă nimic.

  1. A treia etapă Evaluarea

Acum se face o verificare a cunoștințelor copilului, educatoarea constatând dacă acesta reușește să asocieze cuvântul cu obiectul. Întrebările folosite sunt: Ce este acesta, dar acesta? arătând obiectul și rugând copilul să spună numele corespunzător. Dacă copilul nu știe, educatoarea rostește ea numele obiectului și îl va reintroduce în următoarea lecție.

În concepția Mariei Montessori, educatoarea are nevoie de multă practică pentru a fi o călăuză sigură și pricepută. Făcând o paralelă între profesorul de pian și educator, Maria Montessori spune că profesorul de pian îl învață pe elev poziția corpului, îi dă noțiuni despre note, îi arată corespondența dintre nota scrisă și clapa ce trebuie atinsă, poziția degetelor, apoi îl lasă să exerseze singur. Deci pianistul va trebui să se creeze singur pe sine. Cu toate acestea, pianistul nu s-ar fi format niciodadă numai prin exercițiu, fără îndrumarea profesorului.

Ca o concluzie a acestui capitol despre tehnica lecțiilor, Maria Montessori consemna că educatoarele trebuie să aibă o idee foarte limpede asupra a doi factori, și anume: călăuzirea, care este sarcina educatoarei, și exercițiul individual, care este opera copilului. Numai după ce și-au însușit această concepție, educatoarele Montessori vor putea trece rațional la aplicarea unei metode de a conduce educația spontană a copilului și de a împărtăși noțiunile necesare dezvoltării sale intelectuale.

Aplicarea principiilor Montessori acasă

Succesul metodei Montessori este cu atât mai vizibil cu cât părinții înțeleg și sprijină procesul de învățare a copilului care este înscris la Grădinița Joy Montessori. Integrarea filozofiei Montessori în mediul de acasă al copilului se poate face simplu, prin introducerea unor mici schimbări, realizate încetul cu încetul.

Casa trebuie să fie nu numai a adulților, dar și a copiilor. Se va amenaja propriul spațiu de lucru al copilului: o măsuță și câteva obiecte utile. Camera copilului va fi aranjată respectând ordinea și simplitatea.

Citește mai departe...

Mobilierul va fi la nivelul copilului pentru a-i oferi independența de care are nevoie. Acasă, părintele face prezentări, el este educator și pregătește mediul. Tot ceea ce face trebuie să servească interesele și nevoile copilului. Zona de joacă și de lucru a copilului trebuie să conțină jucării care să-l solicite să lucreze cu mânuțele, să-i stimuleze interesul și atenția, cărți cu ilustrații atrăgătoare, o arie de artă, unde va avea acuarele, creioane colorate, etc.  Deosebit de important este să se amenajeze mediul de acasă astfel încât să faciliteze mișcarea și activitatea liberă a copilului, de aceea trebuie să se limiteze numărul materialelor care i se oferă.

Mediul de acasă trebuie să fie frumos prezentat și ordonat, putând să asigure concentrare, dezvoltare echilibrată și independență. Ordinea exterioară construiește ordinea interioară. Copilul se autoeducă și acasă cu ajutorul mediului pregătit de adult și a climatului în care crește.

Trebuie să fim conștienți că nu numai mediul fizic (mobilier, jucării, cărți etc.) poate ajuta copilul să se dezvolte armonios, ci și încurajarea copilului să facă unele activități de viață practică cum ar fi: să toarne apă sau suc în pahare la masă, să pună sau să strângă masa, să-și pregătească mâncarea pentru micul dejun, să ajute la  despachetarea și sortarea cumpărăturilor, să fie încurajat să facă o serie de activități de îngrijire a mediului înconjurător: să ude plantele, să șteargă praful, să măture, să facă ordine în camera sa, să facă patul cu puțin ajutor sau singur, să îngrijească un animal, să strângă frunzele uscate din curte.

Deosebit de importante sunt activitățile de îngrijire personală care îi dau copilului un sentiment de încredere în forțele proprii: să se îmbrace și să se dezbrace cu puțin ajutor sau deloc; să-i dăm posibilitatea să  își aleagă hainele cu care se îmbracă, să se pieptene singur, să se spele pe dinți, pe mâini. Un capitol important al educației copilului acasă este învățarea unor reguli de comportare în societate, denumite de Maria Montessori, lecții de grație și curtoazie: să dea mâna în semn de salut, să vorbească la telefon politicos, să întâmpine  politicos și să ofere cu grație ceva unui musafir, să comande singur la restaurant etc.

Maria Montessori a formulat în lucrările sale o serie de sfaturi utile părinților, denumite drept cele 19 principii de aur pentru creșterea corectă a unui copil:

  1. Copiii învață din mediul înconjurător.
  2. Respectă copilul în toate manifestările lui.
  3. Oferă-i libertate de mișcare în siguranță.
  4. Oferă-i libertatea de a alege.
  5. Dă-i șansa să câștige tot mai multă independență.
  6. Învață-l prin prezentarea lecțiilor, nu prin corectare. Copilul frecvent criticat învață să judece; iar dacă este lăudat, el învață să aprecieze.
  7. Împlinește-i nevoile și, în același timp, ajută-l să vadă care sunt și nevoile celorlalți. Trăind într-o atmosferă prietenoasă, el învață să găsească iubirea în această lume. Ai răbdare. Dacă un copil are nevoie de mai mult timp acordă-i-l. Copilul frecvent susținut învață să fie răbdător.
  8. Un copil frecvent aprobat învață să aibă o atitudine bună față de sine, iar dacă este frecvent certat, el învață să se simtă vinovat.
  9. Nu-ți vorbi de rău copilul indiferent dacă el este de față sau nu.
  10. Dacă unui copil i se arată dușmănie, el învață să fie violent.
  11. Dacă ești sincer cu copilul, el învață ce este dreptatea.
  12. Dacă un copil este frecvent ridiculizat, el învață să fie timid.
  13. Dacă un copil se simte acceptat, învață să aibă încredere în el.
  14. Concentrează-te mai degrabă pe dezvoltarea aspectelor bune ale copilului tău și nu pe răul pe care vrei să-l eviți.
  15. Întotdeuna fii pregătit să răspunzi când te solicită copilul, căci atunci are nevoie de ajutor.
  16. Când nu are nevoie de ajutor, nu interveni.
  17. Nu întrerupe un copil când este concentrat asupra unei activități, se odihnește, lucrează sau doar observă pe cei din jurul lui.
  18. Întotdeuna vorbește și comportă-te cu copilul folosind cele mai bune maniere și oferă-i acestuia tot ce ai mai bun în tine.
  19. Ajută copilul să asimileze, ceea ce nu a reușit să asimileze anterior. Faceți acest lucru cu grijă, reținere, și în liniște, cu înțelegere și dragoste.

Disciplina în grădinița Joy Montessori

Maria Montessori a definit educația ca fiind modul de “a învăța copilul să gândească și să acționeze independent într-o manieră responsabilă”.

A fi disciplinat este o parte esențială în clasele Montessori, organizate în așa fel încât să încurajeze independența, auto-disciplina și dezvoltarea trăsăturilor pozitive  de caracter, chiar și la copiii foarte mici.

Întreaga echipă din grădinița Joy Montessori – educatori, asistenți, personalul administrativ și de îngrijire – este focalizată pe crearea unor condiții care să-i învețe pe copii să lucreze în mod disciplinat și ordonat

Citește mai departe...

Mediul este pregătit cu grijă pentru a permite copilului să lucreze cât mai independent posibil. Libertatea și ordinea sunt componente importante ale claselor Joy Montessori, întrucât sunt considerate a fi doi poli fundamentali ai educației Montessori.

Toate componentele unui mediu special pregătit din grădinița Joy Montessori sunt destinate să dezvolte în interiorul copilului acest simț al ordinei și disciplinei:      

– spațiul adecvat, deschis pentru a permite aranjarea rafturilor, meselor sau lucrul pe un covoraș, precum și loc de dans și mișcare;

– mobilă potrivită ca mărime pentru copii, oferind variante de lucru pentru unu, doi sau 3 copii care lucrează împreună;

– aranjarea mobilierului oferă acces direct la materialele de dezvoltare, o perspectivă clară a clasei, ce permite libertatea de mișcare fizică a copiilor;

– seturile complete de materiale Monessori sunt așezate într-o ordine logică secvențială, sistematică, pe arii de dezvoltare: viața practică, senzorial, limbaj, matematică, artă;

– sunt evitate elementele care pot distrage atenția copiilor.

Maria Montessori a arătat că dacă un copil este obraznic, acest lucru se întâmplă pentru că el este plictisit sau energiile sale sunt greșit direcționate. Educatorii Joy Montessori ghidează copiii spre căi pozitive de utilizare a energiei. Poate un copil are nevoie să sară sau să alerge. Într-o atmosferă închisă și rigidă, aceste nevoi sunt interzise. Într-o clasă Montessori ele sunt văzute ca niște posibilități de a răspunde nevoilor copiilor.

Copiii trebuie să aibă ocazia de “autocostrucție”. Copiii varsă pe jos nu pentru că sunt neatenți, ci din cauză că ei învață să-și controleze corpul și mișcările. Noi  interpretăm aceste accidente ca experiențe pozitive de învățare.

Disciplina este o sursă de siguranță pentru copil. Copiii au o mare nevoie de o discilină pozitivă. Este mai bine să ne concentrăm în mod permanent în a-i învăța pe copii cum să facă lucrurile corect, decât să-i corectăm imediat atunci când nu fac ceva corect. Copiii nu sunt niciodată găsiți vinovați pentru ceva; ei sunt orientați spre posibilități de învățare a altor noțiuni. Dacă un copil face o greșeală, educatorul Joy Montessori spune: “privește cu mai multă atenție” sau “am văzut că ai vărsat apă pe masă, buretele este pe tavă”.

Educatorul Joy Montessori nu întrerupe activitatea unui copil atunci când el lucrează și se concentrează, decât dacă există un pericol sau un comportament neadecvat. Chiar dacă nu se înțelege activitatea sa, el nu se întrerupe, ci îl observăm și luăm notițe.

Trebuie să ne asigurăm că tot ceea ce noi, educatorii, facem în clasă corespunde cu ceea ce noi dorim ca cei mici să observe și să imite: împingem scaunul sub masă ori de câte ori ne ridicăm, ne strângem masa după prânz, ne spălăm pe mâini ori de câte ori este nevoie etc., astfel încât să-i oferim un model bun și sănătos copilului observator.

Copiii mici au nevoie și de o pauză, un timp în care să stea în liniște, departe de grup. Colțul cu cărți din clasele noastre oferă un loc liniștit pentru răsfoirea unei cărți sau pentru ascultarea muzicii. Aceasta nu este o pedeapsă, ci este o posibilitate pentru copil de a-și dezvolta auto-controlul.

Educatorul Joy Montessori are un comportament dorit și necesar de adoptat din partea copiilor: o mână caldă, o voce joasă, liniștită, un mod calm de a acționa, formulări politicoase, mișcări grațioase. Când educatorul are răbdare și un comportament adecvat și copiii, cel mai probabil, vor răspunde în aceeași manieră.

Respectul este o parte inerentă a clasei. Educatorul predă respectul prin acțiunile sale. El obesrvă copiii, le respectă nevoile și crează o atmosferă bazată pe aceste nevoi.

Copiii au nevoie de disciplină pozitivă, bazată pe respect, pentru a devei adulți respectuoși și responsabili.

Arta observării

La baza educației Montessori se află un principiu esențial și anume observarea atentă, obiectivă a copilului, având un rol fundamental în înțelegerea vieții sale interioare. Din punctul de vedere al educației Montessori, observarea ar putea fi considerată ca piatră de căpătâi a muncii educatorului.

Iată de ce pregătirea teoretică și practică a educatorilor Joy Montessori se concretizează în multe ore de observare directă a copiilor și de notare și interpretare riguroasă a celor observate. 

Citește mai departe...

Exersarea observării și interpretării este o condiție obligatorie pentru a obține diploma de profesor specializat Montessori, acreditată de Asociația Internațională Montessori (AMI). Prin urmare este nevoie de o pregătire serioasă, de metode și tehnici speciale, dacă vrem să fim niște observatori veritabili.

Observarea reprezintă metoda prin care noi putem urmări manifestările libere/spontane ale copilului ajungând zi de zi la o mai bună înțelegere a felului în care îl putem ajuta, în așa fel încât să-și dezvolte potențialul la maximum.

Abilitatea de a observa se dobândește prin intermediul tehnicilor potrivite. Metoda de observare a Mariei Montessori a fost similară cu cea a unui om de știință: colectarea informațiilor cu răbdare și obiectivitate; analiza informațiilor adunate și asumarea unor concluzii în vederea stabilirii pașilor de urmat în viitor.

Observarea reprezintă așadar abilitatea de a împleti competențele teoretice/tehnice cu înțelegerea și aprecierea muncii pe care noi, ca educatori Montessori, o facem cu și pentru copil.

Arta observării se transformă într-o atitudine și până la urmă ”într-un mod de viață” în relația noastră cu copilul. Educatorul Joy Montessori își va folosi atât puterea de observare, cunoștințele despre perioadele de dezvoltare ale copilului, precum și înțelegerea modului în care se utilizează materialele Montessori. El trebuie să ghideze copiii pe baza propriilor observații cu privire la nevoile acestora. În acest sens, copiii sunt cei care-l ghidează pe adult. Adultul și copiii lucrează împreună pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.

În capitolul 3 al cărții ”Activitatea spontană în educație”, Maria Montessori prezintă manifestările ce pot fi observate pe măsură ce copilul avansează pe drumul autodisciplinei. Este vorba despre 4 pași clari:

  1. Copilul este incapabil să se concentreze asupra unei munci anume, sau asupra niciunei activități. Conduita copilului în clasă, în această perioadă, poate fi haotică.
  2. Copilul devine implicat în diferite activități și este capabil să se concentreze asupra muncii sale. În această etapă putem observa copilul făcând o muncă preliminară, urmată de o perioadă de agitație. Aceasta este urmată de o nouă perioadă în care copilul va munci antrenând cele mai serioase energii pe care le posedă. Această muncă principală” este urmată de o perioadă de repaus, de odihnă.
  3. Următoarea etapă de dezvoltare vine ca o consecință a etapei precedente. Copilul se poate concentra pentru mai mult timp. Încet, încet, perioadele de agitație dispar, copilul devine mai sigur și mai orientat în alegerea activităților.
  4. Acum urmează stadiul descris în pedagogia Montessori ca fiind o ”evoluție generală”. Principalele caracteristici ale copilului în această perioadă sunt: perseverența, calmul și disciplina interioară.

Prin observările noastre de zi cu zi putem conștientiza felul în care copii diferiți își arată interesul și înclinațiile, și dacă răspundem la ceea ce copilul ne arată, printr-o implicare profundă, activitatea noastră pe o perioadă mai lungă de timp va duce în cele din urmă la transformarea personalității sale. Această transformare se vede atunci când copilul:

– are un comportament mai calm și mai ordonat;

– are un interes mai mare în activități constructive;

– este mai blând, mai cooperant, mai afectuos;

– are o percepție mai clară supra lumii înconjurătoare.

Iată de ce Maria Montessori a apreciat în opera sa că ”Observarea este o artă. Aceasta trebuie învățată și practicată”.

Mișcarea, element esențial în construirea personalității

“A face ca educația mișcărilor să pătrundă în însăși viața copiilor, legând-o de viața practică de fiecare zi, a fost una din principalele realizări practice ale metodei noastre”, a spus Maria Montessori în cartea sa de referință pentru pedagogia Montessori – “Descoperirea Copilului”. Ea a introdus educația mișcărilor în ansamblul unic și indivizibil al educației personalității copilului.

Organizarea în școli doar a unor ore de gimnastică nu sunt suficiente pentru copil. 

Citește mai departe...

“Eroarea în educație, considera Maria Montessori, a constat în faptul că s-a lăsat gândirea și fantezia să rătăcească fără rost, iar simțurile să lâncezească, mușchii să zacă în inerție, în timp ce simțurile, centrul nervos și mușchii formează un singur tot”.
Întreaga desfășurare a activităților în Grădinița Joy Montessori oferă posibilități multiple de mișcare. Mișcările și exercițiile preliminare solicită întregul corp, așa cum este, de exemplu, căratul scaunului, al mesei, al tăvii etc. Alte mișcări solicită coordonarea vizuală și motorie sau coordonarea motorie fină (așa cum este transportul boabelor cu lingura sau turnatul apei dintr-o carafă în alta).
Toate mișcările se desfășoară și se perfecționează în însuși mediul educativ în care învață copii. Exercițiile de viață practică, de exemplu, sunt nu numai o simplă gimnastică. Copiii învață autoeducâdu-se și autoinstruindu-se prin lucrarea directă cu materialul, sub îndrumarea și supravegherea educatorului. Activitatea lor este liber aleasă și liber condusă, în limitele impuse de:
a) tehnica specifică de lucru a fiecărui material;
b) respectarea ordinii, a bunei conviețuiri și conlucrări cu ceilalți copii din grupă. Copiii lucrează și individual, și în grup, după alegerea lor și în conformitate cu natura exercițiului.
Exercițiile de îngrijirea mediului și îngrijirea personală ajută de asemenea copilul să-și îmbunătățească coordonarea mișcărilor. Există multe posibilități de a diversifica activitățiile copiilor atât în clasă, dar și în afara clasei, în natură, în curtea grădiniței: îngrijirea plantelor, semănatul plantelor, precum și conceperea unor jocuri care să le stimuleze inițiativa și să le ofere un prilej special pentru dezvoltarea mișcărilor.
Activitatea îndreptată spre atingerea unor scopuri practice variate are la bază un secret al succesului: precizia, exactitatea cu care trebuie să execute exercițiile. Mișcarea nedeterminată este o acțiune brută, dar dacă i se dă un motiv de perfecționare, valoarea ei crește; mâinile nu se mai spală numai pentru ca să fie curate, ci mai ales pentru a dobândi abilitatea de a le spala la perfecție. În felul acesta copilul care desfășoară aceste exerciții devine mai agil, dobândind un rafinament al mișcării. În momentul atingerii preciziei în executarea exercițiilor, copiii trăiesc o revelație, și anume aceea că le place nu numai activitatea care tinde spre un scop, ci sunt atrași și de detalii, și de exactitatea acțiunii. Acest lucru deschide un orizont nou în educație.
Maria Montessori a considerat permanent că educația mișcărilor ocupă primul loc, în formarea personalității copilului, stimulând o necesitate interioară de organizare, ordine și autocontrol.
Copiii sunt stăpâniți de o dorință majoră de a ști cum să se miște. Trec printr-o etapă a vieții lor în care este necesar să devină stăpâni pe propriile acțiuni. La vârsta de 3-6 ani educatoarea îi inițiază pe copii în analiza mișcărilor. Fiecare exercițiu cu materialele de dezvoltare Montessori urmează o secvențialitate, o serie de etape succesive ale acțiunii, pe care copilul încercând să le execute cu precizie și în mod separat, învață să facă analiza mișcărilor. Copilul își formează autocontrolul și stăpânirea conștientă a acțiunilor. Analiza mișcărilor este însoțită de economia mișcărilor. A nu face nici o mișcare inutilă din punct de vedere al scopului este cel mai înalt grad de perfecțiune. De exemplu, pentru inițierea copiilor în analizarea mișcărilor, Maria Montessori a creat ramele de încheiat: nasturi, copci, șireturi, funde etc. care necesită mișcări destul de complexe ce îi fac pe copii să înțeleagă acțiunile succesive, iar prin repetare copiii ajung să execute mișcarea mult mai repede și cu îndemânare atunci când se îmbracă.
Un alt exercițiu inițiat de Maria Montessori pentru educația mișcărilor este mersul pe linie având ca scop principal, dobândirea echilibrului și perfecționarea mersului. În fiecare clasă Joy Montessori există trasată pe podea o elipsă pe care copilul merge așezând – vârful și călcâiul. Mersul în acest fel cere un efort în vederea asigurării menținerii echilibrului. După o perioadă, copilul poate merge pe linie având și un obiect în mâna (un clopoțel care nu trebuie să facă zgomot în timp ce merge), un steguleț, o lingură cu o minge pe ea sau un săculeț cu nisip așezat pe cap.
Urmarea tuturor acestor exerciții îndelungate și repetate ale copilului este aceea că el simte satisfacție și este plăcut impresionat când le realizează cu ușurință, fără effort, devenind plin de voie bună. Este esențial să observăm, deci, că prin mișcare copilul devine nu numai independent și încrezător în sine, ci dobândește și personalitate și un stil propriu.

Recompensa și pedeapsa

În Grădinița Joy Montessori nu există recompense, pedepse, note sau calificative. Copiii învață dintr-un impuls interior și nu din cauza unor condiționări externe. Menționăm că nici în școlile AMI de formare a educatorilor Montessori nu se folosesc note sau calificative, învățându-i astfel pe viitorii profesori să nu le utilizeze nici ei, la rândul lor. 

Într-o prelegere susținută de Biroul Internațional pentru Educație de la Geneva, în anul 1932, publicată în cartea “Educație și Pace”, Maria Montessori sublinia: “pedeapsa, atât de răspândită în școli, 

Citește mai departe...

de a-l supune pe copilul mai puțin capabil unei dojeniri publice, este un fel de țintuire la stâlpul infamiei care induce în sufletul acestuia o spaimă cumplită și irațională față de opinia publică, chiar dacă aceasta este vizibil nedreaptă și greșită.

În acest fel disciplina devine sinonim cu sclavia”. Copilul nu poate să-și cunoască măsura propriilor energii creatoare, să-și conducă propriile acțiuni, ceea ce îi va marca întreaga sa viață.

Desigur, ne putem întreba, cum să progreseze un copil dacă nu-i corectăm niciodată greșelile? Majoritatea cadrelor didactice, spune Maria Montessori, în cartea “Mintea Absorbantă”, cred că principala lor treabă este să critice mereu, iar instruirea copilului să fie dirijată prin recompense și pedepse. Această atitudine îl va lipsi pe copil de capacitatea de a se conduce singur. Numai exercițiul și experiența pot corecta dizabilitatea și e nevoie de practică îndelungată pentru însușirea diferitelor tipuri de deprinderi necesare. Copilul nedisciplinat se disciplinează în compania celorlalți, nu spunându-i că nu este cuminte. Dacă îi spui unui copil că nu are abilitatea de a face un lucru, el ar putea spune: văd și eu singur că nu pot. De asemena, nu îi spunem niciodată copilului “ai greșit, nu ai făcut bine”, pentru că îl descurajăm, gândind că el nu este ca ceilalți copii care au reușit să facă bine exercițiul. Corect este să îi spunem copilului: hai să mai repetăm exercițiul, sau să-l întrebăm dacă vrea să îi fie prezentată din nou lecția. Îndreptarea greșelilor se face atunci când copilul exersează în mod voluntar, un timp îndelungat, concentrându-se asupra activităților pe care le desfășoară.

Maria Montessori a creat materiale didactice care conțin în sine controlul erorii, oferindu-i astfel copilului posibilitatea să se autocorecteze. Copilul trebuie să vadă singur ceea ce poate să facă, de aceea este important să punem la dispoziția copilului nu numai mijloacele de educație ci și indicatorii care să-i spună când greșește. De exemplu, blocurile cu cilindri – un set de cilindri de înălțime egală, dar cu diametre diferite, care se potrivesc în găurile corespunzătoare dintr-un bloc de lemn, este un material care ajută copilul să descopere singur când a făcut o greșeală.

“Dacă, în rutina școlară zilnică aranjăm lucrurile astfel încât, totdeauna, erorile să devină perceptibile, aceasta înseamnă că ne plasăm către perfecțiune. Interesul copilului de a face mai bine, precum și auto-testarea constantă sunt atât de importante pentru el, încât progresul îi este asigurat” (Mintea Absorbantă). În acest fel recompensele și pedepsele devin inutile.

La fel ca și pedepsele, recompensele sunt foarte nocive. Copilul învață prin și datorită recompenselor. El este stimulat să-i depășească și să-i învingă pe colegi intrând mereu în competiție cu aceștia, în loc să se concentreze asupra propriilor acțiuni. El așteaptă să vadă reacția educatorului, care îl recompensează cu cuvântul “Bravo”, repetat  mereu, aproape mecanic. De asemena, bulina roșie prinsă la pieptul copilului, îl învață să depindă emoțional de aprecierea altora. Câți dintre noi ca părinții nu ne-am confruntat cu sentimentul de tristețe al copilului care pleacă de la școală fără să fi primit și el bulina recompensei. Acest gest este descurajant pentru copil, care nu înțelege întotdeauna de ce el a fost pedepsit, această atitudine a educatorului nestimulându-i deloc capacitățile sale de învățare.

Iată de ce Maria Montessori în “Mintea Absorbantă” a ajuns la concluzia, după ani îndelungați de cercetare a sistemului educativ, că pentru a crește copii fericiți, cu stimă de sine crescută, capabili de autocontrol emoțional și de progres educațional, este nevoie să renunțăm total la pedepse și recompense.

Specificul lecțiilor în educația Montessori

Lecția în educația Montessori este concepută ca un “un apel la atenție”. Educatoarea trebuie să cunoască, să înțeleagă momentul când un copil este pregătit pentru a primi lecția, pe care Maria Montessori a numit-o prezentare.

Lecțiile pentru inițierea copiilor în sistemul educațional Montessori sunt individuale. Maria Montessori arătă în lucrarea “Descoperirea Copilului” că educatoarea, atunci când observă că un material atrage interesul copilului, ea se va așeza alături de copil și î-l va prezenta.  

Citește mai departe...

Vorbele nu sunt întotdeauna necesare, ea îi va arăta copilului, în pași mărunți, cum trebuie să utilizeze materialul respectiv.

Prima caracteristică a lecției trebuie să fie concizia. Prezentarea se va face numai atunci când educatoarea observă că un material de dezvoltare din mediul special pregătit îi atrage interesul copilului.

O altă trăsătură a lecției este perfecțiunea. O lecție, spune Măria Montessori, se aproprie de perfecțiune cu atât mai mult cu cât va fi mai mare numărul cuvintelor pe care am izbutit să le economisim.

În educația Montessori lecția trebuie să aibă ca trăsătură de bază și simplitatea. Educatoarea nu trebuie să se piardă în vorbe goale. Ea trebuie să înlăture tot ce nu este adevărat.

Obiectivitatea este o altă trăsătură pe care pune accent Maria Montessori. În momentul prezentării lecției, personalitatea educatoarei dispare, rămânând în lumină numai obiectul, materialul asupra căruia vrem să se concentreze atenția copilului.

Lecția scurtă și simplă este modalitatea esențială în prezentarea materialelor de dezvoltare în clasa Joy Montessori.

Un alt principiu de bază este acela că educatoarea trebuie să se ferească pe cât posibil să forțeze copilul care nu pare interesat de ceea ce i se prezintă. De asemenea, dacă lecția pregătită cu respectarea conciziei, a simplității și a adevărului, nu este înțeleasă de copil, atunci:

– în primul rând, educatoarea nu trebuie să insiste repetând lecția;

– în al doilea rând să se abțină în a lămuri copilul că a făcut o greșeală sau că nu a înțeles ceea ce i s-a prezentat, pentru că această atitudine ar putea să-i oprească pentru multă vreme impulsul de a acționa, principiu esențial în educația Montessori.

“A stimula viața, lăsând-o totuși să se dezvolte liber” este prima îndatorire a educatorului Montessori.

“Pentru o misiune atât de delicată este nevoie de o mare artă, care să sugereze momentul potrivit și limitele intervenției, pentru ca această intervenție să nu tulbure, să nu devieze, ci să ajute sufletul care prinde viață și care va trăi în virtutea propriilor forțe”.  În aceste fel, “copiii vor vedea în educatoare o persoană care le dă viață și de la care speră, nesătui, să primească mereu o viață nouă”, aprecia Măria Montessori în cartea “Descoperirea Copilului”.

Darul minții matematice

Matematica este o disciplină care adesea a fost considerată greu de înțeles. Contrar opiniei unor educatori care credeau că trebuie să fii înzestrat pentru a o înțelege, Maria Montessori era convinsă că toți copiii sunt capabili să învețe  și să fie buni la matematică, desigur, dacă ei sunt expuși lumii matematice în mod corect și la vârsta potrivită. Numai în acest fel copiii pot învăța matematica cu ușurință și plăcere.

Citește mai departe...

Maria Montessori și-a susținut opiniile spunând că matematica nu trebuie să fie dificilă pentru nimeni, deoarece fiecare ființă umană este inzestrată cu darul minții matematice.

În concepția sa, mintea matematică este o tendință umană cu care suntem născuți cu toții. Această tendință a minții matematice a ajutat ființa umană să supraviețuiască de la prima sa apariție pe pământ. Chiar și astăzi puterea minții matematice ne ajuta în supaviețuirea noastră, în căutarea fericirii și în dobândirea de cunoștințe.

Trebuie să înțelegem că toți oamenii se nasc cu această tendință, dar o tendință este doar un potențial. Această tendință trebuie adusă la îndeplinire prin experiențe potrivite dedicate copiilor de vârste mici.

Mintea matematică poate fi definită în felul urmator:

  • este calitatea minții umane care este capabilă să abstractizeze;
  • este capaciatea noastră de a gândi logic și de a ne organiza gândurile;
  • este capacitatea de a compara, de a clasifica și de a gândi cu precizie;
  • mintea matematică ne permite să calculăm, să măsuram, să cercetăm;
  • ne permite să ne imaginăm, să purtam imagini în mintea noastră și să creăm pe baza acestor imagini un model cu totul nou; creativitatea depinde de claritatea acestor imagini.

În metoda Montessori, învățarea conceptelor abstracte se realizează prin manipularea obiectelor concrete. Materialele realizate de Maria Montessori pentru dobândirea noțiunilor matematice sunt originale, cu ajutorul lor, copilul putând ajunge ușor la înțelegerea matematicii.

Astfel, pentru însușirea noțiunilor matematice copilul trebuie să stăpânească înțelegerea cifrelor până la 10, deoarece aceste cifre stau la baza sistemului zecimal. Copilul va învăța ușor cifrele de la 1 la 10 cu ajutorul materialelor create de Maria Montessori: barele de numărat și cardurile cu numere (copilul asociind cantitatea cu simbolul și simbolul cu cantitatea), numerele din glaspapir, cutiile cu fise, numerele pare și impare și jocul de memorie al numerelor.

Îmbinarea dintre concret și abstract este prezentă și în exercițiile pentru prezentarea sistemului zecimal. Copilul va vedea cifra scrisă -1000 și va putea ține în mână cantitatea care corespunde acestui număr, un cub cu o mie de bile, format din 10 plăcuțe a câte 100 de bile. Alături, el are cantitățiile de 1,10,100. În acest fel, Maria Montessori a conceput un sistem logic de învățare a matematicii, cu ajutorul unor materiale care îmbină noțiunile concrete cu cele abstracte.

Procesul de abstractizare se produce în interiorul copilului, a spus Maria Montessori, “este o iluminare interioară, iar în cazul în care lumina nu răzbește  din interior, atunci ea nu mai vine deloc. Tot ceea ce putem face este să ajutăm copilul, punându-i la dispoziție materiale concrete spre a înțelege noțiuni abstracte. El va exersa cu ele în ritm propriu, iar apoi mintea lui va înțelege noțiuni superioare”.

Dezvoltarea limbajului vorbit

În clasa Joy Montessori exercițiile de limbaj vorbit sunt prezente zilnic în activitatea cu copiii: uneori ca lecții formale, precum și ca interacțiuni informale spontane. Lecțiile de dezvoltare a limbajului oral se potrivesc în mod ideal pentru grupuri mici. Entuziasmul oferit de educatorii Joy este contagios pentru copii. Educatoarea joacă un rol important, ea este cea care vorbește cu copilul, îi cântă cântece și citește poezii. Chiar dacă copilul utilizează materiale precum cărțile cu ilustratii, cardurile cu imagini etc. educatoarea este “materialul principal” al limbii vorbite.

Citește mai departe...

Entuziasmul său pentru lecții este deosebit de important. Pronunția clara și folosirea corectă a gramaticii sunt esențiale.

Limba vorbită servește drept fundație solidă pentru scris și citit. Este necesar ca toți copiii să știe cuvintele înainte de a le scrie. Este necesar, de asemenea, ca el să înțeleagă sensurile cuvintelor atunci când le va citi.

Pentru dezvoltarea limbajului său, copilul are nevoie de o educatoare care să-l ajute în explorarea limbajului. Metoda Montessori vine în sprijinul copilului oferindu-i posibilități de a-și consolida încrederea în sine prin conversație, îmbogățirea vocabularului și formarea deprinderilor de vorbire.

Prin conversație copilul este stimulat să vorbescă, iar dacă va gasi pe cineva care să-l încurajeze, el atunci  se va putea exprima pe sine însuși. Nu contează limbajul folosit sau modul de exprimare a ideilor, ci experiența lui de vorbire. Corectarea limbajului unui copil are un efect deprimant asupra dezvoltării lui. În loc de a corecta copilul, îi dăm un ajutor indirect, astfel încât el să se poată ajuta singur.

Pregătind ambianța din grădiniță cu un evantai larg de obiecte de studiu, le dăm copiilor posibilitatea de a-și dezvolta limbajul. În acestă ambianță spunem copiilor povești, le dăm numele diferitelor obiecte cu care vin în contact, facem jocuri care să prevadă clasificarea obiectelor pe diferite categorii și astfel avem multe schimburi de idei cu copiii, le ascultăm comentariile în mod direct atunci când ei lucrează sau observă. Când prezintă un obiect de studiu, educatoarea face și o mică poveste. Copilul va observa obiectul și va spune ce vede, iar sentimentul de mândrie față de propriile sentimente este mărit.

În clasa Joy Montessori există un loc special cu cărți, un mic fotoliu, o măsuță, veioză, unde copiii se pot retrage pentru a răsfoi o carte, a sta liniștit în mijlocul cărților pe care dorește să le studieze. Educatoarea îi arată copilului cum să mânuiască o carte: cum să o transporte, cum să întoarcă pagina și după ce a răsfoit-o, cum să o pună înapoi pe raft.

Principalele activități de dezvoltare a limbajului vorbit sunt:

1. Povestirile pe care le spunem copiilor trebuie să fie adevărate, să aibă un subiect cunoscut lor, să fie spuse în mod expresiv și să fie scurte. Povestirile ajută la dezvoltarea conversației libere cu copiii.

2. Copiii trebuie puși să povestească despre diferite evenimente: poveștiile noastre adevărate îi încurajează pe copiii să-și spună propriile povești. Copilul trebuie lăsat la început să povesteasca într-un grup mai mic de copii, iar după ce prinde curaj, el va putea povesti în fața întregii grupe.

3. Povestiri din cărțile cu ilustrații sun foarte apreciate de copii – imaginea oferind o cheie de înțelegere a lumii. E bine ca pe fiecare pagină să fie o singură imagine.

4. Citirea cărțiilor în grup se face aproape zilnic. Alegem întotdeauna cărțiile care tratează subiecte interesante, din experiența cotidiană a copiilor.

5. Un loc important ocupă jocul întrebărilor: ce ai făcut, unde ai fost, cum…?, Când….?, de ce…?. Jocul are rolul de a ajuta copilul să se exprime clar și într-o ordine logică a ideiilor. Totodată, scopul urmărit este îmbogățirea vocabularului și dezvoltarea încrederii în sine a copilului

6. Îmbogățirea vocabularului cu ajutorul cardurilor: educatoarea realizează carduri care conțin o colecție de imagini tematice: transporturile, obiecte din casă, imagini din natură, din biologie, din geometrie, etc. scopul direct fiind îmbogățirea vocabularului și clasificarea obiectelor din mediul înconjurător. Scopul indirect vizează pregătirea pentru citit și scris.

Vocabularul copilului mic se îmbogățește exponențial între 3-6 ani. Pentru a satisfice această foame naturală pentru cuvinte, vocabularul capătă un nume: biologie, geometrie, geografie, obiecte din mediul înconjurător etc. Mintea absorbantă a copilului captează toate aceste cuvinte noi “rapid și cu o inteligență extraordinară”, sublinia Maria Montessori în lucrarea sa de referință “Mintea Absorbantă”.

Calitățile materialelor educative Joy Montessori

Metoda educativă Montessori a fost înțeleasă de autoarea ei, nu ca o metodă care poate crea un om nou, ci ca o metodă care să ajute la realizarea de sine a omului concret, istoric. Această metodă educativă poate avea succes prin crearea unui mediu pregătit ce eliberează de piedici desfășurarea procesului normal, spontan al dezvoltării copilului, oferindu-i cele mai adecvate obiecte, materiale, instrumente și tehnici prin intermediul cărora acest proces spontan să poată fi canalizat prin educație.

Citește mai departe...

Întreaga muncă teoretică și practică a Mariei Montessori a fost dedicată acestui țel deosebit de important în vederea realizării unor materiale de dezvoltare care să ajute la achiziția spontană, cu ușurință și fără efort a unor noi cunoștințe.

Pe baza unor experiențe psihologice minuțioase și a unei îndelungate observări a copiilor, Maria Montessori a conceput materiale de dezvoltare care pun în evidență geniul său pedagogic.

Caliățiile fundamentale comune tuturor materialelor care îl înconjoară pe copil în ambianța  educativă Montessori sunt următoarele:                                                          

 Izolarea unei singure calități – Materialele Montessori izolează doar un anumit principiu pentru a-i oferi posibilitatea copilului să înțeleagă fiecare concept pe etape. Cum a procedat pentru a scoate în evidență o singură calitate a materialelor? Ea a izolat una dintre multele calități ale obiectului cu ajutorul seriei și al gradației. Au fost concepute obiecte identice, cu excepția unei singure calități care variază. De exemplu, pentru a-l ajuta pe copil să învețe culorile, ea a realizat din același material, cu aceiași formă și dimensiune, variind  numai culoarea. Acest procedeu oferă o mare claritate în actul de diferențiere a lucrurilor, dând posibilitatea unei analize interne și externe, aptă să ordoneze intelectul copilului.

Controlul erorii – Materialele Montessori sunt astfel concepute încât copilul poate observa singur dacă a lucrat corect. Dacă la finalul activității, una dintre piese nu se potrivește sau rămâne nefolosită, el va înțelege eroarea. Toate materialele care sunt puse la dispoziția copiilor în clasele Joy Montessori conțin în sine controlul erorii. “Controlul material al erorii, sublinia Maria Montessori, determină copilul să-și însușească exercițiile cu judecată, cu critică, cu atenția mereu mai interesată pentru exactitate, cu capacitate rafinată de a distinge diferențele mici. În felul acesta se pregătește conștiința copilului să controleze erorile chiar și atunci când acestea nu mai sunt atât de evidente pentru simțuri” (Descoperirea copilului). Controlul erorii este prezent și în mediul special pregătit: obiectele sunt din sticlă sau metal, iar atunci când le scapă pe jos înțeleg eroarea; la fel, mobilierul de culoare deschisă pune imediat în evidență petele făcute involuntar.

Estetica materialelor – O altă caracteristică a maetrialelor Montessori este atractivitatea lor. Culoarea, strălucirea, armonia formelor sunt lucruri de care țin cont toți educatorii Joy Montessori atunci când pregătesc mediul ambiant pentru copii.

Materiale concepute la nivelul posibilităților copiilor de a acționa – Materialele de dezvoltare își ating scopul numai atunci când oferă copiilor posibilitatea de a acționa, de a lucra, de a le folosi. Ca un material să stârnească interesul copilului, nu este deajuns să fie doar frumos, estetic, ci trebuie “să se preteze la activitatea motorie a copilului”. Obiecte mici care să fie mutate cu ușurință dintr-un loc în altul, așezate la înălțimea copilului, putând să le atingă, vor face posibilă o activitate îndelungată și o concentrare maximă.

Materialul de dezvoltare este “cantitativ limitat” – Este un alt principiu comun pentru toate materialele de dezvoltare Montessori. În clasele Joy Montessori există doar câte un singur exemplar din fiecare material de dezvoltare. În felul acesta se elimină haosul, și îl ferește pe copil de experiențe obositoare. Se crează, totodată, ordine în clasă, fiecare copil lucrează cu un material, iar după ce termină exercitiul, îl duce la locul lui pe raft, și numai apoi poate fi folosit de un alt copil. Se elinimă competiția și se exersează răbdarea și disciplina. “Noi credem în mod greșit, preciza Maria Montessori în “Descoperirea Copilului”, că un copil căruia i se oferă mai multe jucării și un ajutor îmbelșugat este și un copil care se dezvoltă mai bine. Dimpotrivă, multitudinea dezordonată a obiectelor împovărează sufletul cu un haos, îl înăbușă și îl descurajează”.

Concentrarea și normalizarea copilului

Aceste două concepte se întrepătrund în studiile realizate de Maria Montessori. O serie de obstacole apărute în dezvoltarea normală a copiilor au fost denumite deviații. Studiind aceste comportamente într-o clasă de copii cu dizabilități, Maria Montessori a observat că aceste deviații  dispar în momentul în care copilul începe să se concentreze asupra unei activități pe care a ales-o condus de propriile sale dorințe.

Citește mai departe...

Atunci când copilul mic are posibilitatea de a ajunge la o concentrare maximă asupra unei activități pe care a ales-o singur, el va începe să prezinte caracteristicile unei dezvoltări normale. Așa numiții copii “normalizați” sunt pasionați de muncă, sunt entuziaști, generoși și își aleg singuri activitățiile cu plăcere, iar modul în care lucrează pune în evidență nivelul lor de dezvoltare.

În cartea sa “Mintea Absorbantă”,  Maria Montessori arată că societatea grupează astfel copiii:

1. Cei ale căror defecte au nevoie de corecție

2. Cei care sunt cuminți pasivi și trebuie considerați modele

3. Cei considerați a fi superiori

“Toate aceste trăsături dispar imediat ce copiii devin absorbiți într-o activitate care îi atrage. Așa numitele calități negative, împreună cu cele bune și superioare, dispar toate și rămâne doar un singur tip de copil, el nu are nici una dintre aceste calități.”

Este o schimbare fundamentală pe care copilul o parcurge, denumită “normalizare”, care apare după o scurtă perioadă de concentrare profundă asupra unei activități. Este de ajuns ca educatoarea să pună copilul în contact cu diferite mijloace de acțiune din mediul special pregătit pentru el și imediat defectele lui dispar.

Normalizarea vine prin “concentrarea asupra unei activități. Pentru aceasta trebuie să furnizăm motive pentru activitate” atât de bine adaptate intereselor copilului încât să-i provoace o atenție profundă.

Maria Montessori arată prin cartea sa, că deviațiile în comportamentul unui copil nu sunt intrinsece personalității însăși, ci ele provin dintr-un eșec de organizare a personalității copilului, dintr-un tratament greșit din timpul primilor ani de viață. Ei au aceste defecte de comportament datorită faptului că au fost neglijați precum și  lipsei unor activități care să le dezvolte mintea și sufletul.

Atunci când Maria Montessori le-a oferit copiilor materiale concepute special pentru ei, ea a făcut o descoperire majoră: un copil de 2 ani a folosit materialul concentrându-se la maximum. Acest gen de concentrare era considerat practic imposibil pentru copiii mici. Ea a realizat faptul că oferindu-le materiale care hrăneau nevoile lor de dezvoltare a creerului și corpului, copiii mici deveneau capabili de o mare forță de atenție și concentrare. În timp ce observa copiii dezvoltându-și propriile puteri de concentrare, ea a descoperit o altă trăsătură a copilului. Acești copii deveneau mai fericiți, mai calmi, mai încrezători și mai siguri pe ei. Atunci când lucrau în mediul special pregătit folosind materialele dedicate, învățau să interacționeze și să se respecte unul pe altul. Astfel, Maria Montessori a văzut dezvoltându-se anumite caracteristici esențiale: concentrare, sociabilitate, dagoste pentru muncă și disciplina interioară.

Concluzia Maiei Montessori a fost aceea că odată ce copiii încep să se concentreze, sunt eliminate toate defectele superficiale, fiind atinsă normalitatea.

Când atracțile mediului educativ în care lucrează copilul “își exercită vraja, oferind motive pentru activitate constructivă, atunci toate aceste energii se unesc și deviațiile pot fi dispersate. Apare, spune Maria Montessori, un tip unic de copil, “copilul nou”, dar, în realitate, este personalitatea adevărată a copilului căreia i s-a permis să se construiască normal.

Limbajul în clasa Joy Montessori

Limbajul este o parte esențială a dezvoltării intelectuale, emoționale și sociale a copilului.

Limbajul constituie o componentă importantă a planului de învățământ Montessori. Este partea ce implică toate ariile de dezvoltare. Limbajul nu este conceput doar ca o materie separată deoarece el este integrat în toate activitățiile pe care le fac copiii. Chiar dacă există rafturi speciale în clasa Joy Montessori cu materiale pentru limbaj, noi ne amintim mereu că prin limbaj conectăm copilul și la alte arii de învățare.

Citește mai departe...

Eficacitatea programului Montessori este rezultatul atenției speciale acordate copilului. Concentrarea noastră pe capacitățiile speciale ale copilului ne-a făcut să înțelegem că puterea limbajului este o parte integrantă din crearea ființei umane. Copilul nu se naște cu limbaj, dar el are, spunea Maria Montessori, “puteri unice de a-l învăța”.

  •  Există o primă etapă care pune temelia pentru limbajul vorbit, anume etapa preverbală. În timpul acestei etape, mintea absorbantă îi permite copilului să internalizeze limbajul culturii sale.
  • Cea de-a doua etapă este explozia limbajului vorbit în jurul vârstei de 2 ani și jumătate până la 3 ani jumătate. Este perioada senzitivă pentru limbaj care durează până la 6 ani. La aproximativ 4 – 4 ani jumătate, perioada senzitivă pentru limbaj se axează pe fascinația copilului pentru scris.
  • Etapa cititului începe în jurul vârstei de 5 – 5 ani jumătate.

Nu trebuie să elaborăm o curriculă și să cerem copilului să o urmeze așa cum se face în școlile tradiționale. Noi avem încredere în procesele de dezvoltare ale copilului care îl vor aduce pe acesta în punctul de a scrie și în punctul de a citi.

În clasa Montessori înțelegem că un copil învață prin explorare senzorială și așa trebuie să se întâmple și cu limbajul. Predăm alfabetul cu ajutorul literelor de glaspapir, copilul trasând fiecare literă cu degetul. Copilul învață numele păsărilor privind poze, numele fructelor gustându-le.

Cu alte cuvinte, profesorul Montessori prezintă conceptele abstracte într-o formă concretă. Suntem conștienți că mintea absorbantă lucrează în permanență, nu are limite și nu depune efort. Copilul este limitat doar prin limitările noastre. El nu poate absorbi ceea ce noi nu oferim. Fiind o perioadă sensibilă pentru limbaj, programarea lecțiilor noastre corespunde acestor perioade sensibile care sunt tranzitorii, precum o fereastră care se deschide și se închide, și de aceea trebuie valorificate la maximum.

La grădinița Joy Montessori explorăm toate subiectele culturale prin limbaj: muzică, artă, studiul naturii, geografie etc.

Scopul nostru este acela de a stimula, motiva copilul pentru activitățiile care îl vor ajuta să-și îndeplinească potențialul și pentru achiziția abilitățiilor de vorbit, scris și citit.

Activități specifice pentru a ajuta copiul să-și dezvolte limbajul:

1. Accent pe dezvoltarea sa intelectuală: introducem o diversitate de materiale didactice, fie că e vorba de material senzorial sau geografie, științele naturii, prin conectarea fiecărei experiențe cu limbajul. Această practică ajută copilul în dezvoltarea sa mentală.

2. Clarificarea și ordonarea imaginilor mentale pe care le are copilul: acest lucru include oferirea unui mediu ordonat, special pregătit pentru copil, și o rutină stabilă și consistentă. Ordinea exterioară aduce cu sine și ordinea interioară.

3. Posibilitatea de a dezvolta conștiința de sine și de a se exprima complet: dezvoltarea limbajului în toate ariile – vorbire, scriere, citire, depinde de gradul de încredere în sine. Copilului îi oferim multe activități în care el poate să aibă succes gradual, executând sarcini tot mai complexe. Încurajarea duce la autoîncredere, dar nu la lăudare verbală. Aici e diferența.

Oportunități pentru construirea de acțiuni independente:

  • încurajarea pentru acțiuni independente
  • libertatea de a corecta greșeli
  • repetarea până când o abilitate este însușită

În clasa Joy Montessori oferim o mare varietate de activități de limbaj pe care le concepem în primul rând ca ajutoare de dezvoltare pentru copil.

Tratarea personalizată a fiecărui copil

Dezvoltarea în ritm propriu reprezintă o coordonată importantă a pedagogiei Montessori. Prin organizarea unui mediu adecvat în cadrul grădiniței Joy Montessori copilul este încurajat să-și exploreze propriile abilități.

De la cele mai mici vârste copilul descoperă izvorul motivațional al propriilor acțiuni, ceea ce îl va influiența pe parcursul întregii vieți.

Citește mai departe...

Metoda Montessori demonstrează faptul că în copilăria timpurie copilul “învață cum să învețe”. Metoda Montessori oferă posibilități unice de formare a unor abilități care îl va ajută pe copil să facă față în mod inteligent provocărilor și schimbărilor societății.

Copilul realizează o experimentare personală prin activități liber alese. Preșcolarului i se oferă în clasa noastră situații de lucru create prin materiale specifice pedagogiei Montessori. El învață singur, dar este condus indirect de educatoare.

Acest program de educație pune accentul pe tratarea individuală a copilului cu o contribuție minimă din partea adultului. Aceasta nu înseamnă că adultul nu este prezent; el intervine doar atunci când este nevoie, ajutându-l pe copil să-și construiască laturile cele mai puternice ale personalității și sprijinindu-l unde este mai slab.

O educatoare Montessori nu intervine niciodată atunci când nu este nevoie și nu corectează atunci când nu este nevoie. Ea crede în putereile fiecărui copil care vrea să lucreze cu el însuși și acționează de unul singur. Prin urmare, copilul își alege activitatea și ritmul desfășurării ei. Educatoarea cunoaște însă nevoile de dezvoltare ale fiecărui copil și îl ajută în alegerea materialelor necesare.

Maria Montessori sublinia că “…. adultul trebuie să-și înțeleagă misiunea altfel decât a înțeles-o până acum, adică să înțeleagă că, în educație factorul principal este COPILUL, nu el.” Maria Montessori a accentuat ideea că fiecare copil este un individ unic. Un copil nu este un adult mic. Fiecare copil trebuie văzut ca un individ cu personalitate unică și potențial individual unic.

În cartea, “Mintea Absorbantă”, Maria Montessori a relevat cât de important este pentru educatori și părinți să admită nivelul de dezvoltare și rata progresului intelectual pentru fiecare copil, în mod individual așa cum este el. În aceeași lucrare, Maria Montessori scrie: “și astfel, noi am descoperit că educația nu este ceea ce educatorul face, ci este un process natural care are loc în ființa umană”.

Concentrarea – scop esențial în dezvoltarea copilului

Mediul special pregătit pentru copil creat de Maria Montessori reprezintă un veritabil laborator pentru dezvoltarea concentrării.

Maria Montessori a subliniat că “mediul trebuie să ofere copilului toate facilitațiile pentru concentrare și alegere”. Copilul trebuie să rețină cu ușurință în memorie obiectele din cadrul acestui mediu. Trebuie să existe o cantitate de obiecte pe care, într-un timp corespunzător, copilul să ajungă să le țină minte.

Citește mai departe...

De asemenea, copilul va putea ține minte locul unde stă obiectul, astfel încât după un timp, mediul nu îl mai emoționa pe copil ca fiind ceva nou; astfel, în acel moment, mediul nu îi va mai distrage atenția.

Maria Montessori consideră că interesul veritabil și concentrarea care apare împreună cu acesta nu sunt posibile decât într-o atmosferă de libertate. Atunci când unui copil i se oferă libertatea de a alege, senzitivitatea acționează că un ghid interior care îl orientează pe copil către acele aspecte necesare dezvoltării sale.

Concentarea este, de exemplu, un scop principal al exercițiilor de viață practică pentru că duce la normalizare. Primul lucru pe care copilul urmează să îl facă în clasa Montessori, este căutarea adaptării și a orientării care se pot realiza în câteva zile. Căutarea orientării și adaptării se face până la atingerea perfecțiunii.

Pentru a realiza acest lucru, noi oferim în grădiniță, din prima zi, activități reale, cu obiecte reale. La început, copilul nu poate să execute perfect, dar după mai multe repetări el poate atinge perfecțiunea.

Prin repetiție se ajunge la concentrare profundă. Dacă copilul nu învață să respecte succesiunea etapelor în realizarea unui exercițiu, se ajunge la o mare dezordine. Pierderea interesului apare atunci când copilul nu mai execută exercițiul și începe să se joace. De aceea noi ajutăm copilul să înțeleagă toate detaliile unui exercițiu. Acest mod de lucru satisface tendința spre perfecțiune dar și tendința minții absorbante de a deveni conștient.

Copilul devine în aceste condiții propriul lui stăpân și nu mai este legat de impulsul de a fi activ doar de dragul de a fi activ. El își dezvoltă mintea ordonată, acest aspect fiind scopul esențial al concentrării.

Recunoscând faptul că “cu cât te dedici mai mult unui subiect, cu atât ajungi să-l stăpânești mai bine”, psihologul american William James spunea că ”un sistem de educație care va dezvolta această calitate (concentrarea) va fi un sistem de educație prin excelentă ”. Maria Montessori a pus în practică acest lucru realizând un mediu educativ care corespunde nevoilor proprii ale copiilor în procesul lor de dezvoltare.

Independența, principiu esențial al educației Montessori

Maria Montessori definește independența ca “imaginea biologică a unei deprinderi”. Momentele cheie din dezvoltarea normală a copilului cum ar fi: înțărcarea, mersul, vorbitul etc. pot fi considerate evenimente ce dau posibilitatea copilului să dobândească progresiv individualitate, autonomie și auto-reglare.

Pe parcursul celor 3 ani de activitate în grădiniță Montessori, copilul devine independent. Copilul ajunge să exprime o dorința esențială: “Ajutați-mă să mă ajut singur”.

Citește mai departe...

Clasele noastre sunt concepute astfel încât copiii să își poată împlini propriile nevoi în mod independent. Pe măsură ce copiii din clasa Montessori cresc, devin din ce în ce mai responsabili de propriul lor proces de învățare.

Motivul independenței în clasa Montessori este acela de a-i învăța cum  facă anumite lucruri, cum  execute diferite activități, nu  facă ceea ce vor ei.

Pentru a învăța independența, copilul are nevoie de 4 condiții importante:

  • aibă posibilitatea acționize independent;
  • existe posibilitatea și aleagă propria sarcină, cunoscându-se faptul aunci când copilul are oportunități multiple de a-și aleage singur o activitate, o învață cu mai multă plăcere. În grupele Montessori copilul este lăsat și aleagă materialele care i-au fost prezentate de către educator, pentru altfel el nu știe cum lucreze cu ele;
  • copilul are nevoie lucreze în ritm propriu; el poate lucreze, se oprească, și lucreze iar după ce s-a odihnit; lucrând în propriul ritm copilul învață independența;
  • copilului are nevoie i se ofere posibilitatea de a repeta exercițiul de câte ori vrea și cât timp vrea.

Pentru a asigura aceste 4 condiții de independența, Maria Montessori a accentuat asupara a 3 reguli ce trebuie respectate în procesul de educație.

1. Prima regulă este  nu intervii în activitatea copilului, nu îl întrerupi în timpul executării unui exercițiu. Dacă copilul face greșeli, noi avem răbdare și repetăm prezentarea altă dată.

2. A doua regula este materialul nu se ia de la un copil la altul; materialul trebuie se ia numai de la raft. În grădiniță Montessori există un singur material pentru fiecare exercițiu în parte. Prin această regulă se elimină competiția.

3. A treia regulă prevede cerința ca, după terminarea exercițiului, materialul fie dus pe raft și așezat în același loc de unde l-a luat. Educatoarea trebuie aibă grija ca materialul fie pregătit pentru alt copil.

Decalogul Mariei Montessori

1. Nu atingeți niciodată copilul fară să fiți invitați de el însuşi (într-o formă sau alta).

2. Nu vorbiți niciodată copilul de rău, nici în prezența, nici în absența sa.

3. Concentrați-vă pe accentuarea şi dezvoltarea părțiilor bune ale copilului, astfel încât părțiile lui rele să primească din ce în ce mai puțin spațiu de manifestare.

Citește mai departe...

4. Fiți activi în pregătirea mediului ambiant al copilului, aveți grijă în mod constant şi meticulous de el. Ajutați copilul să dezvolte o relație constructivă cu mediul. Arătați-i locul potrivit de păstrare a obiectelor şi modul cel mai corespunzător de utilizare a lor.

5. Fiți întotdeauna pregătiți să răspundeți chemării unui copil care are nevoie de dumneavoastră, ascultați ce are de spus şi răspundeți-i.

6. Respectați copilul care greșește şi se poate corecta singur, pe loc sau mai târziu, dar opriți imediat şi ferm orice acțiune a sa care poate produce stricăciuni mediului, care poate pune în pericol pe el sau pe alți copii, sau care îi poate împiedica propria dezvoltare.

7. Respectați copilul care se odihneşte, care îi priveşte pe alții lucrând, sau care reflectă asupra propriei munci sau asupra a ceea ce are de făcut. Nu îl chemați şi nu îl forțați să ia parte la alte activități.

8. Ajutați-i pe cei care sunt în căutare de activitate, dar nu o pot găsi.

9. Repetați neobosit prezentările pe care copilul le-a refuzat anterior, pentru a-l ajuta să asimileze ceea ce încă n-a reuşit şi pentru a-şi depăşi imperfecțiunile. Faceți asta animând mediul cu grijă, în linişte şi cu reținere, cu vorbe blânde şi prezență plină de dragoste. Faceți-vă simțită prezența pentru copilul care o caută şi ascundeți-o pentru copilul care a găsit-o.

10. Tratați întotdeauna copilul cu respect şi cu cele mai bune maniere, şi oferiți-i tot ce aveți mai bun în dumneavoastră şi în jurul dumneavoastră.