Prima dată singur la centru
Perioada de acomodare a unui copil în mediul Centrului Joy Montessori este, în medie, de aproximativ 4-8 săptămâni. Aceasta este faza care trebuie să ajute copilul în procesul de adaptare la noua situație, pentru a se confrunta cu noul mediu. Scopul fazei de acomodare este de a elimina teama de separare de părinți, aceasta cauzând sentimente puternice de abandon și furie. Aceste sentimente de tristețe, exprimate violent, sunt componente esențiale în gestionarea acestei situații. Specialiștii percep aceste sentimente, le acceptă și ajută fiecare copil, după nevoile sale.
Procesul de acomodare este discutat cu părinții și educatoarele înainte de intrarea copilului în grup, fiind adaptat pe parcurs, în funcție de particularitățile fiecărei familii. În primele 4-5 zile însă, recomandăm părinților să-și facă timp să rămână în centru, aproape de copil, tocmai pentru a-l ajuta să capete încredere în mediu și personalul grupei.
Mediul Joy vine în ajutorul copiilor în procesul de adaptare, descoperind în sala de lucru, la aria de viață practică, obiecte familiare de acasă pe care le vor putea folosi și lucra din primul moment în care pășesc în clasă. Sala Joy Montessori este o casă a copiilor, cu toate obiectele pe măsura lor, cu libertate de mișcare și alegere a activităților. Aceste aspecte vor ajuta copilul să se integreze și să treacă firesc la noua rutină.
Să facem despărțirile scurte, simple și firești, fără să ne furișăm, fără negocieri, lamentări, amenințări, iar revederile calde și la fel de firești, fără exagerări și declarații patetice: “o să îmi fie dor de tine în fiecare minut!”, “n-am mai putut de dorul tău toată ziua!”, “ah, ce mult mi-ai lipsit!” etc. Toate acestea pun presiune emoțională pe copil care “înțelege” că despărțirea este ceva îngrozitor și dureros și îngreunează adaptarea. În cazul în care el nu resimte despărțirea astfel, o asemenea atitudine și un astfel de comportament din partea părintelui îl pot face pe copil să se simtă neadecvat (“dacă mă simt bine la grădi și despărțirea de mama nu mă face să plâng, atunci e ceva în neregulă cu mine”). Dacă este destul de mare să înțeleagă, spune-i exact după cât timp te vei întoarce, în funcție de activități (”după ce mănânci”, ”după ce dormi”). Este esențial ca momentul stabilit să fie respectat, fără să existe întârzieri ce pot face să reapară un sentiment de teamă. Dacă întârziem, să anunțăm cadrul didactic, astfel încât copilul să știe că suntem în drum spre el. Deci, fiți punctuali când veniți să-l luați de la centru și să-i acordați maxim de atenție, afișând o atitudine pozitivă. Despărțirile și revederile să se petreacă fără să aducem critici copilului și fără să exprimăm nemulțumiri. Întâmpinați copilul cu un zâmbet și o îmbrățișare; de asemenea, sunt de evitat întrebările cu conotații negative – “te-a supărat cineva azi la centru?”; “Ți-a fost dor de mine astăzi?”; “De ce n-ai vrut sa mănânci/sa dormi?” Punem în loc cuvinte pozitive: “Mă bucur să te văd!”
Chiar dacă poate părea sfâșietor, e mult mai bine, atât pentru copil cât și pentru părinte, ca despărțirea să fie destul de fermă. Copilului poate să i se spună, de exemplu: “am ajuns la centru, acum trebuie sa merg la serviciu, o să vin după tine la sfârșitul zilei“. Asta atrage atenția asupra altui lucru important pe care un părinte trebuie să-l știe: copilul are nevoie să îi fie create așteptări asupra viitorului apropiat, are nevoie de un mediu predictibil, să știe ce i se întâmplă și ca lucrurile să fie, în fiecare zi, cât de cât la fel pentru că, dacă în fiecare zi e diferit, atunci copilul nu știe la ce să se aștepte, iar acest lucru îi provoacă teamă și o stare de nesiguranță.
Cu cât mama este mai impresionată de plânsetele copilului, el plânge mai mult; mama pleacă apoi (urmând să plângă, probabil, restul zilei respective), iar copilul, în câteva minute, este foarte fericit, începe să se joace cu ceilalți copii și să se comporte normal însă, când își revede mama, la sfârșitul programului, începe să plângă la fel de spectaculos. Ce-i drept, e foarte greu ca mami să creadă educatoarea atunci când aceasta îi spune că micuțului ei i-a fost foarte bine în ziua respectivă la centru, ea văzând ca l-a lăsat și îl ia plângând. Dar, ce spune educatoare este cât se poate de adevărat. Copiii au schimbări de stări mult mai dese decât adulții și poate de aceea ne e greu să înțelegem și ne impresionează mai mult decât e cazul o criză de plâns a copilului (care pentru el nu înseamnă atât de mult cât pentru noi).
Chiar dacă începe sau nu să plângă, mersul la centru este o schimbare majoră, iar orice astfel de schimbare provoacă teama (chiar și nouă, adulților, ne provoacă teamă schimbările foarte mari).
E o reacție oarecum tipică și aceasta – ca prima, a doua săptămână să fie în regulă, iar apoi să apară reacțiile emoționale. Aceasta se explică prin faptul că la început, copilul poate lua totul ca pe o joacă – un loc nou în care ne distrăm, ne jucam, ne simțim bine -, dar apoi își dă seama că nu e ceva temporar, ci e ceva ce el face în fiecare zi. Așa se explică această criză întârziată care e, de fapt, aceeași ca la început, doar ca apare un pic mai târziu. Şi în această situație e de făcut același lucru – de insistat (fără agresivitate) asupra lucrurilor pozitive pe care le presupune mersul la centru. Dacă cel mic vrea la centru pentru că a văzut copiii în curtea centrului, posibil ca în primele două săptămâni să meargă cu drag și în a treia să plângă. E ceva normal. Nu suspectați imediat centrul. Reacția lui vine din faptul că a văzut cum e, a văzut că sunt și niște reguli și a trecut entuziasmul. Dar nu trebuie să cedați! Dacă cedați, învață că dacă a plâns și l-ați scos de acolo, înseamnă că la centrul era într-adevăr o problemă.
