Poate unii părinți, mai puțini familiarizați cu metoda Montessori, ar putea crede că exercițiile de viață practică sunt o pierdere de timp: “de ce copilul meu trebuie să învețe cum să spele vasele, când ar putea să învețe ceva mai academic, ca de ex. matematica”. Matematica, cititul și limbajul, toate cer să ai abilitatea de a te concentra, de a fi capabil să îndeplinești o sarcină cu pași logici și secvențiali, de a face alegeri inteligente pentru a putea îndeplini cerința de la început și până la sfârșit. Copiii învață să desfășoare activitățile cu calm și să obțină satisfacție din eforturile făcute
În clasele Montessori sunt mai multe arii de dezvoltare: viața practică, senzorială, limbajul, matematica, arta, desenul. Prima arie cuprinde activitățile de viață practică – activități potrivite pentru orice vârstă, chiar și pentru copiii cu vârste de la 1 la 3 ani, cee depind de ceea ce copilul poate să facă în fiecare etapă a sa de dezvoltare. Aceste activități pot începe cu ceva simplu, ca de ex. dezbrăcatul și îmbrăcatul, spălatul mâinilor și pot ajunge la activități mai laborioase, cum ar fi pregătirea unui desert, realizarea de cadouri pentru sărbători, etc.
Exercițiile de viață practică sunt asemănătoare cu munca în familie, ceea ce oferă o adaptare și o mai ușoară tranziție în grupa Montessori, datorită legăturii dintre activitățiile cu care copilul este familiarizat acasă și cele din mediul Centrului. Copilul se bucură să folosească ustensilele adulților, dar în varianta de dimensiuni potrivite pentru el. Pe scurt, scopul exercițiilor de viață practică este de a-l ajuta să dezvolte aptitudini sociale și independență. Indirect, activitățile de viață practică ajută la mai buna coordonare a mișcărilor fine, la mărirea capacității de concentrare și de voință.
Activitatea îndreptată spre atingerea unor scopuri practice, variate, spune Maria Montessori în “Descoperirea copilului”, are la bază un anumit secret al succesului: precizia – exactitatea cu care trebuie executate lucrările. Scopul extern de a turna apă într-un pahar îl interesează pe copil mult mai puțin decât să nu atingă cu sticla marginea paharului și să verse apa pe fața de masă. Spălarea mâinilor devine o activitate mai atrăgătoare dacă e nevoie să își aducă aminte de locul precis unde este săpunul și unde trebuie să pună prosopul. Mișcarea nedeterminată, ne învață Maria Montessori, este o acțiune brută, dacă i se dă un motiv de perfecționare, valoarea ei va crește; mâinile nu se mai spală numai ca să fie curate, ci mai ales pentru a dobândi abilitatea de a le spăla la perfecție. Copilul dobândește abilitate, rafinament, fiind atras de detalii, de exactitatea acțiunii. Educația mișcărilor ocupă primul loc, în timp ce învățarea activităților de viață practică stimulează o necesitate adâncă de organizare, deschizând un câmp larg de activități propice în educația copiilor.
De ce sunt necesare activitățiile de viață practică? Nu este vorba numai de a învăța să se îmbrace și de a învăța să stoarcă o portocală. Copilul învață să urmeze un complex de mișcări secvențiale, în mod independent, în scopul de a-și îndeplini propria dorință sau nevoie. Aceste aptitudini când sunt învățate timpuriu permit copiilor să aibă o mai mare încredere și stimă în ei înșiși.
Care sunt principalele tipuri de activități de viață practică?
Îngrijirea personală – aceste exerciții oferă copilului mijloacele de a deveni în mod fizic independent. De la 18 luni copilul poate fi asistat la îmbrăcat și dezbrăcat, dar cei de 3 ani trebuie să știe să pregătească masa pentru prânz, să lustruiască pantofii, să încheie nasturii, să facă funde, să lege șireturile, să împăturească hainele, etc.
Îngrijirea mediului este al doilea tip de activitate de viață practică: copiii trebuie să țină curat, să facă ordine în clasă, ceea ce este deosebit de important pentru ambianța Montessori. Activitățiile de viață practică învață copiii cum să îngrijească spațiul din jurul lor. Ei învață cum să aranjeze masa, cum să spele vasele, cum să măture, să ștergă cu mopul, să ude florile sau cum să îngrijească plantele.
Tot din aria de viață practică fac parte și exercițiile de grație și curtoazie: salutul, cererea de scuze, adresarea de mulțumiri, întâmpinarea oaspeţilor, etc.
La început, aceste activități sunt complicate pentru copii, întrucât necesită numeroși pași de urmat pentru rezolvarea problemei. Există însă o subtilă corelație între aceste exerciții și cele din alte arii de activitate. Spălarea mesei are ca scop imediat să învețe să curețe după el însuși, dar există și un scop indirect pentru că el învață să spele de la stânga la dreapta și apoi de sus în jos și aceste mișcări îi vor fi utile în învățarea cititului și scrisului. Iată de ce, exercițiile de viață practică trebuie privite în mod serios, tot așa cum și copiii le apreciază și lucrează cu dedicare ca să-și perfecționeze abilitățile de îngrijire personală precum și a mediului înconjurător.
În aria de viață practică, Maria Montessori a dorit ca toți copiii să aibă experiențe reale de viață. Ea a cerut ca ei să taie fructe adevărate și nu doar să pretindă că taie fructe. Nivelul de concentrare în cadrul acestor exerciții îi ajută să ajungă la o stare de normalizare, o stare de ordine și calm, care se instalează atunci când copilul este capabil să se concentreze și să lucreze fără ajutorul nimănui.
Materialele trebuie să fie prezentate în mod ordonat și atractiv. Este singura arie de dezvoltare din clasa Montessori în care educatorii crează ei înșiși materialele de viață practică ce trebuie să fie interesante, frumos prezentate, astfel încât să atragă copiii. Totodată, exercițiile trebuie mereu schimbate, adaptate la noi cerințe și prezentate în culori atractive. Odată plecați din Centru, copiii nu vor mai avea posibilitatea la școală să mai lucreze cu materiale de viață practică, dar vor continua să învețe scrierea, cititul și matematica.
Maria Montessori arată că formarea aptitudinilor de viață practică, atunci când sunt învățate timpuriu, permite copiilor să aibă mai multă încredere în ei înșiși, ajungând la perfecționarea mișcărilor, la disciplinarea atenției și la o responsabilizare a propriilor acțiuni, calități deosebit de necesare pentru succesul lor de-a lungul întregii vieți.