fbpx

Deviațiile psihice la copii

Maria Montessori și-a dedicat întreaga sa viață și carieră de cercetător și educator descifrării tainei copilăriei. Ea a fost preocupată permanent să înțeleagă copilul, un univers puțin explorat la începutul secolului al 19-lea, în 1933, când a scris cartea Taina Copilăriei, ediție mult amplificată și republicată în franceză, engleză și italiană, în 1936.

Maria Montessori considera că adultul este nevoit să își schimbe atitudinea față de copil, deoarece în relația sa cu copilul a devenit “nu egoist, ci egocentric”.

Copilul este înțeles greșit și considerat un recipient gol pe care adultul trebuie să-l umple cu cunoștințele sale, o ființă inertă și incapabilă pentru care alții trebuie să facă totul. Adultul se consideră etalonul binelui și al răului, iar orice copil care se abate de la caracteristicile adultului este corectat grabnic. Este o atitudine care anulează în mod inconștient personalitatea copilului, deși adultul consideră că a depus multă iubire și sacrificiu. Aceasă concepție a adultului este descrisă de Maria Montessori cauza tuturor deviațiilor psihologice la copil.

Prima dintre aceste comportamente deviante, analizate de Maria Montessori, este evadarea psihologică, definită ca o refugiere. Această deviație reprezintă o modalitate subconștientă de apărare a copilului care se refugiază în spatele unei măști. Este sindromul copilului a cărei minte trăiește în fantezie. Sunt copii care nu au nici o activitate reală, cărora li se pun la dispoziție jucării care înfățișează un mediu inutil, care nu poate conduce la nici o concentrare a spiritului și care nu are nici un scop. Aceste jucării sunt călăuze greșite ale minții către iluzie, adultul având convingerea că ele formează o lume în care copilul trăiește fericit. Acești copii sunt considerați de Maria Montessori copii “defecți”, inteligenți, dar nedisciplinați și dezordonați.

Barierele psihologice reprezintă o deviație ce caracterizează un copil inteligent care nu se poate ocupa de chestiuni practice. Acesta este un copil deviant deoarece are o inteligență diminuată, nefiind stăpân pe mintea lui și pe care nu o poate conduce la o dezvotare deplină. Este un fel de inhibiție, un zid interior care închide spiritul în el însuși, ascunzându-l ca să îl apere de lumea exterioară.

Copilul dependent este copilul docil ale cărui energii psihice nu sunt suficient de puternice și de aceea se atașează de un adult care tinde să înlocuiască activitățile copilului cu ale lui, proprii. Astfel de copii sunt extrem de dependenți de adulți, care devin, în fapt, sclavii copilului. Adultul substituie propria voință în locul voinței copilului, care cade astfel în apatie, numită de Maria Montessori, lene și indolență.

Posesivitatea este caracteristică copilului activ care se exprimă ca o creatură ce trăiește într-un mediu potrivit cu nevoile sale, unde găsește mijloacele față de care nu se poate împlini. Dacă i se refuză copilului acest mediu al vieții psihice, el devine slăbit, deviat și închis în sine. Copilul devine o ființă impenetrabilă, enigmatică, pustie, incapabilă, capricioasă, plictisită, ruptă de societate. Copilul vede în jurul lui numai lucruri pe care dorește să le posede deoarece nu s-a creat pentru el un mediu potrivit în care să-și găsească surse de activitate care să-l dezvolte. Energia lui a fost deviată și nu-și dorește decât să posede și să acumuleze lucruri.

Setea de putere este o altă deviație caracteristică asociată cu posesia. Copilul înțelege că puterea lui ar fi mai mare dacă ar acționa prin adult, pe care începe să-l exploateze pentru a obține tot ceea ce își dorește. Oferă exemplul tipic de încăpățânare căci este, firesc, o creatură slabă. Este deviația pe care Maria Montessori o considera cel mai greu de corectat. Încăpățânarea copilului devine pedeapsa adultului care și-a răsfățat prea mult copilul dezvoltând în el vicii greu de corectat. În fapt, adultul a împiedicat copilul să trăiască cu adevărat, provocându-i o deviație a dezvoltării sale firești.

Complexul de inferioritate apare atunci când copilul poartă în sine o convingere obscură de neputință și neîncredere care se exprimă prin cuvintele: “Eu nu pot”. Acest complex duce la timiditate, lipsa de decizie, retragerea din fața oricărei dificultăți sau critici cu o expresie exterioară de disperare manifestată în lacrimile gata să izbucnească. Natura normală a copilului dezvăluie una din caracteristicile lui cele mai frapante: neîncrederea în sine și nesiguranța în acțiunile sale. Acest complex va dispărea atunci când copilul este pus să se dezvolte într-un mediu special pregătit. Copliul nu trebuie numai să atingă obiectele, ci să lucreze cu ele, dar să și înțeleagă secvențialitatea acțiunilor care au o mare importanță pentru costrucția interioară a copilului. Atunci când este întrerupt din acțiunile sale de către părinți, copilul consideră că acțiunile lui nu au valoare. Uneori adultul îl umilește spunându-i că nu poate să facă un lucru.

Fricile reprezintă o altă formă de deviație, considerată o caracteristică naturală a copilăriei. Această deviație se manifestă în special la copiii dependenți de adult. Orice situație care-l pune pe copil în contact cu realitatea și îi permite să câștige experiența lucrurilor din mediul său, și de aici o înțelegere a acestor lucruri, tinde să-l elibereze de starea de teamă.

Minciuniile constituie și ele o deviație comportamentală atunci când devin patologice prin înlocuirea adevărului cu falsitatea. Sunt însă și minciuni naive, neorganizate, fiind o modalitate de apărare împotriva adultului. “Claritatea ideilor, uniunea cu realitatea, libertatea de spirit și un interes activ pentru obiectele nobile, formează un mediu propice pentru reconstrucția unui suflet sincer” aprecia, Maria Montessori.

Multe din aceste deviații pot să dispară atunci când copiii sunt plasați într-un mediu liber și li se permite să se angajeze în activități normalizatoare. Grădinița Joy Montessori oferă acest mediu special pregătit pentru copil, în care dezvoltăm interesul acestuia ca parte esențială în cadrul dezvoltării personalității sale.

Copilul care a atins acest interes începe să funcționeze ca și cum o forță superioară îi dirijează funcțiile dependente. Este momentul în care copilul reușește să-și ia în stăpânire propria persoană, astfel încât să se poată domina pe el însuși. Faptul de a deveni puternic interesat de o acțiune anume este o tendință a copilăriei. Educatorul trebuie să-l ajute pe copil. Cu cât îi oferă lucruri mai precise, cu atât copilul va manifesta interes pentru mediul înconjurător. În acest moment asistăm în clasele Joy Montessori la fenomenul de normalizare a copilului. El își alege singur materialul, se concentrează, repetă exercițiile și lucrează cu plăcere și entuziasm.

Materialele Montessori și întreaga ambianță din clasele noastre reprezintă o sursă de activități care îi stârnește copilului interes de a lucra, de a se concentra, un atașament pentru realitatea din jur și o preferință pentru lucru individual liber ales. Toate deviațiile comportamentale vor dispărea pe măsură ce copilul este integrat într-un program educațional Montessori, precum cel din Grădinița Joy Montessori, în cadrul căreia întreaga echipă își asumă misiunea de a oferi experiențe formative care au la bază respectul pentru copil și nevoile sale.