La baza educației Montessori se află un principiu esențial și anume observarea atentă, obiectivă a copilului, având un rol fundamental în înțelegerea vieții sale interioare. Din punctul de vedere al educației Montessori, observarea ar putea fi considerată ca piatră de căpătâi a muncii educatorului.
Iată de ce pregătirea teoretică și practică a educatorilor Joy Montessori se concretizează în multe ore de observare directă a copiilor și de notare și interpretare riguroasă a celor observate.
Exersarea observării și interpretării este o condiție obligatorie pentru a obține diploma de profesor specializat Montessori, acreditată de Asociația Internațională Montessori (AMI). Prin urmare este nevoie de o pregătire serioasă, de metode și tehnici speciale, dacă vrem să fim niște observatori veritabili.
Observarea reprezintă metoda prin care noi putem urmări manifestările libere/spontane ale copilului ajungând zi de zi la o mai bună înțelegere a felului în care îl putem ajuta, în așa fel încât să-și dezvolte potențialul la maximum.
Abilitatea de a observa se dobândește prin intermediul tehnicilor potrivite. Metoda de observare a Mariei Montessori a fost similară cu cea a unui om de știință: colectarea informațiilor cu răbdare și obiectivitate; analiza informațiilor adunate și asumarea unor concluzii în vederea stabilirii pașilor de urmat în viitor.
Observarea reprezintă așadar abilitatea de a împleti competențele teoretice/tehnice cu înțelegerea și aprecierea muncii pe care noi, ca educatori Montessori, o facem cu și pentru copil.
Arta observării se transformă într-o atitudine și până la urmă ”într-un mod de viață” în relația noastră cu copilul. Educatorul Joy Montessori își va folosi atât puterea de observare, cunoștințele despre perioadele de dezvoltare ale copilului, precum și înțelegerea modului în care se utilizează materialele Montessori. El trebuie să ghideze copiii pe baza propriilor observații cu privire la nevoile acestora. În acest sens, copiii sunt cei care-l ghidează pe adult. Adultul și copiii lucrează împreună pentru dezvoltarea armonioasă a copilului.
În capitolul 3 al cărții ”Activitatea spontană în educație”, Maria Montessori prezintă manifestările ce pot fi observate pe măsură ce copilul avansează pe drumul autodisciplinei. Este vorba despre 4 pași clari:
- Copilul este incapabil să se concentreze asupra unei munci anume, sau asupra niciunei activități. Conduita copilului în clasă, în această perioadă, poate fi haotică.
- Copilul devine implicat în diferite activități și este capabil să se concentreze asupra muncii sale. În această etapă putem observa copilul făcând o muncă preliminară, urmată de o perioadă de agitație. Aceasta este urmată de o nouă perioadă în care copilul va munci antrenând cele mai serioase energii pe care le posedă. Această muncă principală” este urmată de o perioadă de repaus, de odihnă.
- Următoarea etapă de dezvoltare vine ca o consecință a etapei precedente. Copilul se poate concentra pentru mai mult timp. Încet, încet, perioadele de agitație dispar, copilul devine mai sigur și mai orientat în alegerea activităților.
- Acum urmează stadiul descris în pedagogia Montessori ca fiind o ”evoluție generală”. Principalele caracteristici ale copilului în această perioadă sunt: perseverența, calmul și disciplina interioară.
Prin observările noastre de zi cu zi putem conștientiza felul în care copii diferiți își arată interesul și înclinațiile, și dacă răspundem la ceea ce copilul ne arată, printr-o implicare profundă, activitatea noastră pe o perioadă mai lungă de timp va duce în cele din urmă la transformarea personalității sale. Această transformare se vede atunci când copilul:
- are un comportament mai calm și mai ordonat;
- are un interes mai mare în activități constructive;
- este mai blând, mai cooperant, mai afectuos;
- are o percepție mai clară supra lumii înconjurătoare.
Iată de ce Maria Montessori a apreciat în opera sa că ”Observarea este o artă. Aceasta trebuie învățată și practicată”.