Dezvoltarea în ritm propriu reprezintă o coordonată importantă a pedagogiei Montessori. Prin organizarea unui mediu adecvat în cadrul Centrului Joy Montessori copilul este încurajat să-și exploreze propriile abilități.
De la cele mai mici vârste copilul descoperă izvorul motivațional al propriilor acțiuni, ceea ce îl va influiența pe parcursul întregii vieți.
Metoda Montessori demonstrează faptul că în copilăria timpurie copilul “învață cum să învețe”. Metoda Montessori oferă posibilități unice de formare a unor abilități care îl va ajută pe copil să facă față în mod inteligent provocărilor și schimbărilor societății.
Copilul realizează o experimentare personală prin activități liber alese. Preșcolarului i se oferă în clasa noastră situații de lucru create prin materiale specifice pedagogiei Montessori. El învață singur, dar este condus indirect de educatoare.
Acest program de educație pune accentul pe tratarea individuală a copilului cu o contribuție minimă din partea adultului. Aceasta nu înseamnă că adultul nu este prezent; el intervine doar atunci când este nevoie, ajutându-l pe copil să-și construiască laturile cele mai puternice ale personalității și sprijinindu-l unde este mai slab.
O educatoare Montessori nu intervine niciodată atunci când nu este nevoie și nu corectează atunci când nu este nevoie. Ea crede în putereile fiecărui copil care vrea să lucreze cu el însuși și acționează de unul singur. Prin urmare, copilul își alege activitatea și ritmul desfășurării ei. Educatoarea cunoaște însă nevoile de dezvoltare ale fiecărui copil și îl ajută în alegerea materialelor necesare.
Maria Montessori sublinia că “…. adultul trebuie să-și înțeleagă misiunea altfel decât a înțeles-o până acum, adică să înțeleagă că, în educație factorul principal este COPILUL, nu el.” Maria Montessori a accentuat ideea că fiecare copil este un individ unic. Un copil nu este un adult mic. Fiecare copil trebuie văzut ca un individ cu personalitate unică și potențial individual unic.
În cartea, “Mintea Absorbantă”, Maria Montessori a relevat cât de important este pentru educatori și părinți să admită nivelul de dezvoltare și rata progresului intelectual pentru fiecare copil, în mod individual așa cum este el. În aceeași lucrare, Maria Montessori scrie: “și astfel, noi am descoperit că educația nu este ceea ce educatorul face, ci este un process natural care are loc în ființa umană”.